VIDEO Alpinist  salvat cu ajutorul elicopterului SMURD. A căzut de la peste 20 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţie salvatoare a SMURD la Cheile Turzii: un alpinist care a căzut de la peste 20 de metri înălţime, a fost dus cu elicopterul la Târgu Mureş. Într-o primă fază, bărbatul a fost ridicat cu nacela elicopterului şi dus într-un loc mai accesibil pentru a fi stabilizat.

„În jurul orei 13.00 am fost solicitaţi, printr-un apel de urgenţă, să intervenim pentru a salva un bărbat, care se pare că a căzut de pe un versant din Cheile Turzii.

Au fost alertate o autospecială cu echipamente de salvări de la înălţimi, un echipaj SAJ, elicopterul SMURD de la Jibou şi serviciul salvamont din Cehile Turzii.

Se pare că bărbatul, în vârstă de cca 30 de ani, a căzut de la o înălţime între 20-30 m şi s-a oprit într-un punct intermediar de pe versantul drept (dinspre Mihai Viteazul spre Petreşti).

Echipajul salvamont a ajuns la bărbat, i-a acordat primul ajutor şi l-au pregătit pentru a fi ridicat cu nacela elicopterului.

Echipajul elicopterului SMURD a reuşit să-l preia pe bărbat şi să-l aducă la un nivel mai uşor accesibil, unde se încearcă stabilizarea lui pentru a fi transportat la spital”, a explicat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj. 

Alpinist dus cu elicopterul după ce a căzut de la înălţime

„Intervenţia a avut un grad ridicat de risc şi a fost, în cea mai mare parte, meritul echipajului  salvamont şi al elicopterului SMURD”, a spus Biriş, preciând că în jurul orei 15.00, bărbatul a fost stabilizat şi urcat în elicopterul SMURD. Urmează să decoleze pentru a fi transferat la spitalul din Târgu Mureş.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor