UPDATE VIDEO Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu Emil Boc, după ce a participat la priveghiul fostului stareţ de la Rohia. A lăudat-o pe Elena Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a venit nepusă masă la Cluj-Napoca  FOTO: Florina Pop

Preşedintele statului, Traian Băsescu, a ajuns la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu primarul minicipiului, Emil Boc. Băsescu vine din Maramureş, unde a participat la priveghiul fostului stareţ de la Mănăstirea Rohia, părintele Serafim Man.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la sediul Primăriei Cluj-Napoca în jurul orei 14.20, după ce a participat la priveghiul părintelui Serafim Man, la Mănăstirea Rohia,

Şeful de stat a fost aşteptat de primarul oraşului, Emil Boc. Înainte de a intra în cabinetul lui Boc, preşedintele Băsescu a făcut o scurtă declaraţie de presă, în care a vorbit despre bugetul european alocat României în urma summitului de la Bruxelles. Băsescu a prezicat: „Mă rog lui Dumnezeu ca Victor Ponta să poată cheltui toţi banii pe care i-am adus”.

Preşedintele a mai declarat că se bucură de reuşita lui Emil Boc, referindu-se la realegerea lui în funcţia de primar al Clujului. Băsescu a atras atenţia că, deşi el, Elena Udrea, Emil Boc şi alţi membri PDL au fost huiduiţi, „Boc a avut tăria de a reveni acasă unde a fost ales din nou primar”.

Referitor la decesul părintelui Serafim Man, fostul stareţ al Mănăstirii Rohia, şeful de stat a precizat că acesta a însemnat mult pentru el - „mai mult decât ne putem închipui noi”.

După o discuţie e jumătate de oră cu uşile închise, preşedintele Traian Băsescu a făcut scurte declaraţii în care a amintit din nou de Elena Udrea. Întrebat de jurnalişti de ce o aduce mereu în discuţie, şeful de stat a răspuns: „Nu văd de ce să nu vorbesc despre ea. Elena Udrea a fost un ministru bun”.

Băsescu a adăugat că PDL are nevoie acum de un lider pentru „a se putea bate, ca pe vremuri, cu PSD”. Întrebat pe cine preferă între Elena Udrea şi Vasile Blaga la şefia PDL, Băsescu a spus, mai în glumă, mai în serios, după o pauză câteva secunde: „Emil Boc”.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie