UPDATE Un copil de 15 ani conducea maşina spulberată de tren la Cluj. Mama lui a murit, iar fratele este în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a murit şi două sunt grav rănite după ce maşina de teren în care se aflau a fost lovită pe trecerea la nivel cu calea ferată de un tren care mergea de la Cluj spre Oradea. În maşină se afla mama şi cei doi copii ai ei. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că autoturismul era condus de un băiat de 15 ani, internat în stare gravă în spital.

UPDATE 15.12 "Din primele cercetări ar rezulta că la volanul maşinii lovite de tren se afla unul dintre minori, un băiat în vârstă de 15 ani”, a spus Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj.

UPDATE 13.28: Femeia care se afla la volanul maşinii a decedat, suţine reprezentanta Poliţiei Cluj.  Este vorba despre mama celorlalţi doi pasageri ai maşinii, ambii minori. Unul dintre ei a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj, iar celălalt primeşte îngrijiri medicale la faţa locului.  

“Am fost sesizaţi în jurul orei 10.50 că la  ieşirea din localitatea Negreni spre Bucea, la trecerea de nivel cu calea ferată o maşină de teren în care se aflau trei persoane a fust suprinsă de trenul care mergea de la Cluj la Oradea. Trecerea avea doar indicatoare, nu şi semnale acustice şi luminoase. Trei persoane au fost grav rănite, iar traficul pe calea ferată a fost perturbat pentru câteva minute”, a susţinut Carmen Jucan, de la biroul de presă al Poliţiei Cluj. Cei trei pasageri aflaţi în maşina de teren aveau domiciliul în Bihor. În jurul orei 12.00, victimele erau încă incarcerate în maşină. 

Citeşte şi

VIDEO Accident la Cluj: a intrat cu BMW-ul în benzinărie

Accident mortal în Cluj. De Bobotează, trei oameni au murit şi doi sunt grav răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un autocar

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete