UPDATE Eroare administrativă de circa 10 milioane de euro? Centura de „diamant“ trebuie deviată ca să facă loc noii piste a aeroportului Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca FOTO: Adevărul

Controversă. O porţiune de 3 kilometri din Centura Vâlcele-Apahida (de 5,5 kilometri construiţi), numită şi „centura de diamant“ datorită costurilor uriaşe pentru construirea ei, se suprapune peste o parte din proiectul noii piste a aeroportului Cluj. Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri spune că a sesizat autorităţile judeţene în acest sens, încă din 2008, iar acum se caută soluţii cât mai puţin costisitoare.

UPDATE 16.38   Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, spune că aşteaptă soluţii pentur rezolvarea acestei situaţii din partea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri.

„Aştept o soluţie de la ei. Şi tot de la ei aştept şi finanţarea variantei considerate potrivite. Este exclus să se scurteze pista de la aeroport!“, afirmă Uioreanu.

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Eugen Cecan, care se afla şi în 2008 în fruntea instituţiei, spune că a sesizat autorităţile judeţene în 2008. Sesizarea a fost făcută atât ca directorul la Drumuri şi Poduri, cât şi ca şi consilier judeţean. Cecan susţine că actuala centură Vâlcele-Apahida trebuie „coborâtă“ deoarece acum încurcă zona de siguranţă pentru viitoarea pistă a aeroportului de 3,5 kilometri.

„Pista are două porţiuni, una de 2,1 kilometri, caz în care nu avem nicio problemă şi nu este afectată centura, însă a doua porţiune, de 1,4 kilometri, este cea care ridică probleme în cazul aterizării avioanelor de mare tonaj care vor ateriza ţinând cont că avem noi şi mari investitori în parcurile industriale“, afirmă Eugen Cecan.

Acesta mai spune că nu îşi explică cum s-a ajuns la o astfel de situaţie întrucât el a sesizat acest aspect la momentul potrivit, în 2008. Momentan au loc discuţii cu proiectantul pistei aeroportului, cei de la firma Iptana, pentru a vedea ce ar fi de făcut.

„Nu cred că e un vinovat aici. Spun aceasta pentru că în ceea ce priveşte centura Apahida era o Hotărâre de Guvern care era foarte greu de schimbat. Acum încercăm să găsim soluţii cât mai puţin costisitoare“, susţine Cecan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, spune că această neconcordanţă care costă bani grei se datorează lipsei discuţiilor la momentul potrivit. „Domnul Cecan a sesizat problema , atât ca director (n.r. până în 2009 la Drumuri şi Poduri), cât şi ca consilier judeţean, dar toţi au făcut ureche şută şi l-au ignorat“, zice Uioreanu.
Acesta spune că s-a primit deja aprobarea pentru devierea Someşului, dar şi banii de la Guvern în acest sens - 27 de milioane de euro. 

„Prelungirea pistei aeroportului este un proiect anterior realizării centurii. Lucrările la pistă au început deja. În toamnă terminăm prima porţiune de 2,1 kilometri care ne costă 40 de milioane de euro, din fondurile Consiliului Judeţean Cluj. Vina este a fostului director de la Drumuri şi Poduri, Ioan Pantelimon, şi a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean , Alin Tişe. Ei nu s-au pus la o masă ca să discute şi să rezolve atunci problema. Credeţi că asta este singura neconcordanţă?“, afirmă Uioreanu.

Despre centura „de diamant“

Centura Vâlcele-Apahida, centura de est a Clujului, este numită şi centura de „diamant“ din pricina costurilor fabuloase pentru construirea ei: circa 157 de milioane de euro. Şi încă nu este gata. Sunt construiţi doar 5,5 kilometri din cei 24 cât trebuie realizaţi.
Lucrările au început din anul 2006, când costurile erau estimate la 68 de milioane de euro (în urma licitaţiei), însă cheltuielile au ajuns în 2012 la uriaşa cifră de circa 157 de milioane de euro.
 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”