UPDATE Adjunctul şefului de la Serviciul Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul poliţiei clujene a fost reţinut pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ofiţer din cadrul Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din Cluj a fost ridicat de mascaţi joi dimineaţă şi dus la sediul DNA, fiind cercetat de trafic de influenţă.

UPDATE 15.28  Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Cluj susţin, într-un comunicat de presă, că au început urmărirea penală împotriva lui Mihai Ştefan Curt-Iosip, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de comisar şef în cadrul IPJ Cluj - Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

„În cursul anului 2011, inculpatul Curt-Iosip Mihai-Ştefan, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Cluj, a lăsat să creadă o persoană - denunţător în cauză - că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (procurori şi ofiţeri de poliţie) şi funcţionari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la Serviciul Înmatriculări Auto Cluj şi că, în schimbul unor sume de bani, poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii, către denunţător, a unui autoturism de teren şi, ulterior, pentru omologarea şi înmatricularea acestuia. În acest scop, ofiţerul de poliţie Curt-Iosip Mihai-Ştefan i-a cerut denunţătorului suma totală de 5.000 euro şi 3.500 lei, bani pe care i-a primit de la denunţător în perioada 2011-2012.

Autoturismul de teren în cauză figura la RAR ca fiind furat şi fusese ridicat de organele de poliţie în vederea continuării cercetărilor, întocmindu-se un dosar penal.
Întrucât nu a rezolvat problema legată de înmatricularea autoturismului, la data de 9 ianuarie 2013, inculpatul Curt-Iosip Mihai-Ştefan i-a restituit denunţătorului suma de 1.000 euro, iar la data de 15 ianuarie 2013 suma de 2.000 euro“, potrivit comunicatului DNA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE 14.53 Potrivit DNA Bucureşti, ofiţerul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi înaintat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Ofiţerul Mihai Curt, adjunctul şefului Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, a fost ridicat, joi dimineaţă, de mascaţi şi dus audieri la sediul DNA Cluj, suspectat fiind de trafic de influenţă.

Şeful DNA Cluj, procurorul Elena Botezan a declarat pentru „Adevărul” că „acel lucrător de la Arme şi Muniţii este acuzat de trafic de influenţă şi se află la audieri”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Anca-Sidonia Bolba, cel audiat la DNA are gradul de ofiţer şi este adjunctul şefului Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul Inspectoratului Judeţean.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco