Universitatea Tehnică din Cluj decide mâine pe cine trimite în comisia care va ancheta plagiatul premierului Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UTCN

Universităţile clujene vor decide abia la începutul săptămânii viitoare pe cine vor nominaliza să facă parte din comisia care va ancheta plagiatul premierului Victor Ponta. Criteriile vor fi reputaţia şi performanţele profesorilor.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop, spun că luni, 2 iulie, se va hotărî cine va face parte din respectiva comisie din partea UBB-ului. „În respectiva comisie, universităţile din ţară nu erau proporţional reprezentate. Nu mi se pare correct că se discută despre proporţionalitate doar când se ivesc anumite situaţii", consideră Ioan Aurel Pop.

Şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca se va decide tot săptămâna viitoare. „Termenul de trimitere a acelor nominalizări este 4 iulie", a afirmat purtătorul de cuvânt al UMF Cluj-Napoca, Simona Iclozan.

Primii universitari clujeni care vor trimite nominalizări vor fi cei de la Universitatea Tehnică, cea mai mare instituţie de învăţământ superior tehnic din Transilvania. Rectorul acesteia, Aurel Vlaicu, a declarat că mâine, 30 iunie, se vor întâlni profesorii de la UTCN şi se vor face propuneri, câte două propuneri de fiecare facultate. „Aceasta înseamnă că de la UTCN vor pleca 20-25 de nominalizări", susţine Aurel Vlaicu.

 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort