Un tânăr a fost înjunghiat în plină stradă, după un conflict început într-un bar. Agresorul a fost reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Incidentul a avut loc marţi, 30 octombrie, în jurul orei 20.00, pe o stradă din Huedin. Victima a ajuns în spital cu leziuni grave, iar agresorul a fost depistat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Cluj,  între victimă şi un alt bărbat a avut loc un conflict, pe fondul consumului de alcool. În acest context, un bărbat i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un corp ascuţit la nivelul abdomenului şi toracelui, provocându-i leziuni traumatice.

Victima, un bărbat în vârstă de de 31 de ani, din Săcuieu, a suferit leziuni grave şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„La data 30 octombrie a.c., în jurul orei 20:15,  poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe podul de pe strada Vlădeasa, din Huedin, se află în stare de inconştienţă un bărbat ce prezintă multiple leziuni. În baza celor sesizate, la nivelul inspectoratului s-a constituit echipa operativă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Huedin şi procuror, fiind demarate de îndată investigaţii”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. 

După comiterea faptei, agresorul, un bărbat, de 40 de ani, din Fildu de Jos, judeţul Sălaj, ar fi încercat să părăsească oraşul, însă a fost depistat la scurt timp de către poliţiştii de la Huedin, care l-au condus la sediul unităţii de poliţie. 

În baza probatoriului administrat în cauză, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reţinerea agresorului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor. În cursul zilei de azi, bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV