Un student din Cluj parodiază „Liceenii“ pe net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Student în ultimul an la Drept, Deiu a realizat, împreună cu prietena lui, trei parodii după filmul „Liceenii“, care au strâns peste 40.000 de afişări pe youtube.

Deiu provine dintr-o familie de artişti – tatăl şi fratele său sunt actori. De mic, gusturile i-au fost modelate în aşa fel încât a ajuns să aprecieze lucrurile de calitate, fie că e vorba de film, fie de muzică ori literatură. „Am ales totuşi să urmez Dreptul, pentru că m-a atras acest domeniu. Cine ştie? Poate, pe viitor, mă voi ocupa şi de teatru“, spune tânărul.

„Manelo Hunter“, prima parodie

Mutarea la Cluj, pentru a urma facultatea, a produs schimbări majore în Deiu. „Odată ajuns student, într-un oraş străin, am aflat pe pielea mea că viaţa nu e întotdeauna uşoară“, mărturiseşte el. Dar a găsit şi remediul ideal pentru a înfrunta greutăţile: „Fac haz din necaz, aşa supravieţuiesc“.
Prima parodie pe care a făcut-o a fost în urmă cu cinci ani. „La toate filmuleţele pe care le-am făcut m-a ajutat prietena mea, Teo. «Manelo Hunter» a fost prima parodie, un filmuleţ de 15 minute, care a fost chiar promovat la o televiziune din Arad şi cu care am câştigat şi un premiu, la un festival de film pentru amatori“, spune Deiu. „M-a bucurat tare mult să văd că tinerii gustă umorul nostru, aşa că am continuat. Aşa s-a născut şi blogul meu, deiu.vestic.ro“, adaugă studentul.

A urmat o parodie după filmul „The Ring“, la care şi-a folosit propriul laptop pentru a înregistra vocile. „Îmi place faptul că facem totul cu un buget zero. Şi, cu toate acestea, ceea ce iese prinde, dacă pot spune aşa, la public“, explică Deiu.

Parodiile după „Liceenii“ fac ravagii în Cluj

Deiu recunoaşte că nici nu a avut habar că filmuleţele pe care le-a urcat pe youtube au avut succes în rândul studenţilor clujeni. Asta, în ciuda faptului că cele trei parodii a câte trei minute fiecare au strâns peste 40.000 de afişări pe youtube. „La Arad, de unde suntem eu şi prietena mea, era firesc, cred, să ni se ducă vestea. Dar m-a surprins când, la un chef studenţesc, colegii mei din Cluj «citau» din parodiile noastre. La început, nici nu au vrut să creadă că eu şi prietena mea suntem autorii“, spune Deiu. Tânărul recunoaşte că în unele locuri a sărit calul, devenind „uşor vulgar“, dar se apără spunând că, atâta timp cât a făcut asta în spirit de glumă, nimeni nu ar trebui să se simtă deranjat.

Studentul nu ştie exact ce va face după absolvirea facultăţii. „Mi-e drag Clujul, dar încă nu ştiu ce-mi rezervă viitorul. Oricum, până-mi dau licenţa la Drept, rămâne să supravieţuiesc făcând haz de necaz“, încheie studentul.

Profil
Născut:
30 august 1988, Arad.
Studii: Student în anul IV la Facultatea de Drept, UBB Cluj.
Familie: Are un frate.

Ce-i place
Se consideră un bun bucătar şi spune că-i place să gătească pentru prietenii lui. A crescut cu muzica anilor ’70, graţie tatălui său, care i-a modelat de mic gusturile. Este un mare amator de filme, printre regizorii săi preferaţi numărându-se Kusturica şi Tarantino. De asemenea, spune că şi-a câştigat reputaţia de „amator semiprofesionist de bere“.
Ce nu-i place
Nu suportă să se trezească cu noaptea-n cap şi detestă ipocriţii şi oamenii violenţi. Nu-i place când cineva îl obligă să facă lucruri pe care nu vrea să le facă, motiv pentru care a învăţat să spună şi „NU“. Nu se consideră agorafob, dar recunoaşte că are oroare de magazine şi de ideea de a sta la cozi şi de a face cumpărături.

Întrebări şi răspunsuri
Spui că simţul umorului este vital pentru tine. Ce te-ai face dacă ţi s-ar „extirpa“ simţul umorului?
D.S.: Aş organiza imediat o chetă, iar cu banii astfel obţinuţi mi-aş face un transplant de simţ al umorului. Neapărat dezvoltat. Lăsând gluma la o parte, cred că viaţa are greutăţile ei şi ar fi mult mai greu de suportat dacă nu am putea face haz de necaz.
Ce ai vrea să nu te întreb?
D.S.: Urăsc întrebările de genul: „De ce teatru?“, „De ce muzică?“, „De ce Drept?“ etc. Dacă omul s-a axat pe un anumit domeniu, e clar că motivul este că acest domeniu îi place. Cei care pun astfel de întrebări aşteaptă răspunsuri împachetate frumos, deşi acestea sunt simple şi banale.

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi