Un scriitor a refuzat premiul oferit de Uniunea Scriitorilor din Cluj pe care o acuză de "clientelism"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mihai Mateiu a refuzat, joi, premiul pentru debut pentru proză scurtă oferit de Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj pentru volumul "Oameni", acuzând USR de "clientelism, amestecul politicului în sfera culturii şi irosirea banului public".

Premiile USR filiala Cluj au fost acordate, joi, pentru cărţi apărute în 2011. Astfel, premiul "Mongolu" pentru debut i-a fost acordat lui Mihai Mateiu, pentru volumul "Oameni", apărut la Casa de pariuri literare. În loc să îşi ia premiul, care consta în diplomă şi bani, Mihai Mateiu a cerut microfonul celor care acorda premiile şi a susţinut un discurs în care a criticat dur USR.

"Acest premiu este o mare surpriză pentru mine, sper că ceea ce am să spun în continuare va explica, indirect, de ce. Cred puternic în nevoia unei instituţii care să reprezinte interesele tuturor scriitorilor din România, indiferent de vârstă sau etnie, de grup literar sau partid politic căruia îi aparţin. O instituţie care îşi admite membrii pe baza unor criterii clare, pertinente şi transparente şi al cărei aparat de conducere este ales democratic, pe baza unor criterii similare. O instituţie credibilă şi influentă prin profesionalismul şi integritatea oamenilor care o reprezintă. Capabilă să propună şi să aplice programe coerente, cu o prezenţă susţinută şi vizbilă pe piaţa culturală din România. Nu cred, în schimb, în instituţii care acceptă şi perpetuează clientelismul, amestecul politicului în sfera culturii şi irosirea banului public. În instituţii incapabile să se plieze pe noile forme ale vieţii culturale - nu trebuie neapărat să fii rău intenţionat pentru a face rău, de multe ori refuzul schimbării din comoditate sau de teama consecinţelor are aceleaşi efecte dezastruoase. În fine, nu cred în instituţii capabile să se replice la nesfârşit prin impunerea obedienţei ca şi criteriu major în recrutarea noilor membri", a spus Mateiu, citat de Mediafax.

El a afirmat că USR nu reprezintă deloc tinerii scriitori.

"Pentru că, în opinia mea, Uniunea Scriitorilor din România corespunde mai degrabă acestui al doilea profil de instituţie, am decis să refuz premiul pe care mi-l oferă. Nu e o formă de teribilism, ci un protest faţă de o stare de fapt pe care o consider inacceptabilă. În plus, ar fi ipocrit să accept premiul oferit de o instituţie pe care încă nu o pot credita suficient şi care încă pe mine, ca scriitor, nu mă reprezintă deloc", a spus Mihai Mateiu.

Preşedintele USR Cluj, Irina Petraş, a spus că USR acceptă opinii diferite. "Suntem o instituţie care acceptă opiniile diferite, prin urmare îţi dorim cărţi bune în continuare şi sper că la un moment dat vei regreta că ai refuzat acest premiu", a spus Irina Petraş.

Volumul "Oameni", de Mihai Mateiu, este considerat de critici cel mai bun volum de proză scurtă şi unul din cele mai bune volume literare apărute în 2011.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii