Un român, primul infractor condamnat în toată istoria Elveţiei pentru că a aruncat în aer un bancomat. Decizie dură luată de instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deflagraţia a pus în primejdie viaţa rezidenţilor şi pe cea a trecătorilor. FOTO: Blick

Un român în vârstă de 30 de ani a fost judecat şi condamnat în Elveţia, pentru că a aruncat în aer un bancomat şi a fugit cu toţi banii.

Un român a fost judecat în Elveţia de Tribunalul penal federal şi condamnat la şase ani şi două de luni de închisoare, după ce s-a dovedit că el a fost autorul unui atac cu explozibil asupra unui bancomat din St. Gallen, în decembrie 2019. Procesul a reprezentat o premieră pentru Elveţia.

Românul a fost acuzat că a aruncat în aer un bancomat şi a fugit cu peste 126.000 de franci elveţieni. Nu a făcut-o însă singur, ci a fost ajutat de un complice, scrie publicaţia elveţiană Blick. Cei doi sunt acuzaţi că au provocat pagube materiale de peste 100.000 de franci în St. Gallen, în decembrie 2019, şi au fugit cu 126.600 de franci.

Numai în ultimii ani, în Elveţia au fost înregistrate peste 30 de cazuri de bancomate aruncate în aer, în să de fiecare dată infractorii au scăpat. Nu a fost însă cazul românului, care a fost prins, iar procesul său a debutat chiar cu trei zile înainte de Crăciun, la Bellinzona. Potrivit sursei citate, a fost pentru prima dată când un tâlhar care atacă un bancomat ajunge în faţa Curţii Penale Federale.

Cum s-a întâmplat

Presa elveţiană relatează că, în data de 12 decembrie 2019, la ora 1:33, românul şi complicele său stăteau în faţa clădirii rezidenţiale şi comerciale cu mai multe etaje de la Bahnhofstrasse. În faţa lor se afla bancomatul Raiffeisen Bank, montat în perete. Românul a fost cel care a pus o bombă, apoi a detonat încărcătura explozivă.  

Consola de control a bancomatului, precum şi părţi ale panourilor de perete adiacente ale clădirii, au fost aruncate pe trotuar şi stradă. Ferestrele şi geamul uşii de la intrarea în clădire s-au spart. Cutia poştală, panourile de tavan şi lămpile au fost deteriorate. Dar nu a fost doar atât. Cei doi infractori au pus în pericol viaţa a aproximativ 30 de oameni care se aflau în imobil, precum şi a trecătorilor.

Nepăsători, ei au ajuns la cutia cu bani a bancomatului şi au reuşit să fugă cu 126.600 de franci elveţieni. Conform planului, ei au părăsit Elveţia şi credau că vor scăpa, dar nu a fost aşa. Românul a fost arestat în data de 19 iunie 2020 la Dornbirn (Austria) de către Biroul de Poliţie Penală de Stat din Vorarlberg şi extrădat în Elveţia la 6 iunie 2020.

Complicele fusese deja arestat în Danemarca, 16 iunie 2020. Extrădarea în Elveţia a fost acordată, dar amânată în favoarea procedurilor penale din Danemarca, unde a fost condamnat la câţiva ani de închisoare în data de 27 aprilie 2021.

Vă mai recomandăm şi:

„Răsplata” unui tânăr român pentru familia adoptivă din Franţa. „Voiam bani să cumpăr o armă ca să-i omor pe toţi”

Un român, primul tâlhar din istoria Elveţiei judecat pentru că a aruncat în aer un bancomat

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție