Un nou drum va lega Clujul de cea mai mare comună din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drum  FOTO: arhiva Adevărul

Din această lună, Primăria comunei Floreşti îi anunţă pe locuitorii celei mai amri comune din ţară că au o nouă rută de acces spre Cluj-Napoca. Este vorba de un traseu prin sudul comunei.

Noul drum porneşte din strada Tăuţiului, continuă pe deasupra unităţilor militare şi apoi se bifurcă spre DN1/Avram Iancu pe direcţia Metro sau după 200 de metri tot spre DN1, pe direcţia Polus/Epinvest. “Acest nou drum, în partea de sud, va fi unul de macadam şi poate pe viitor chiar îl vom asfalta. Acum se lucrează la rigole şi la calea de rulare. Lăţimea drumului va permite o circulaţie decentă pe două sensuri. Este o nouă legătură spre Cluj care sunt sigur că va fi folosită de mulţi floreşteni, mai ales cei din Tăuţi sau din zona de sud a comunei, lucru ce va duce la o eliberare a  traficului de pe Avram Iancu/DN1”, afirmă primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca drumul din nordul comunei - cel care face legătura cu zona de Vest a cartierului Grigorescu - să fie asfaltat. “Acest drum nu este în locul drumului de ocolire sud”, subliniază Şulea.

Mai puteţi citi:

UPDATE Horea Şulea, primarul celei mai mari comune din ţară, Floreşti, din judeţul Cluj, acuzat de conflict de interese. Primarul: „Mă declar nevinovat!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026