Un mopedist acroșat de un microbuz a fost târât de un tir aproape o sută de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Cadavrul unui mopedist accidentat  mortal în localitatea bihoreană Valea Mare de Criș a fost descoperit pe raza localității Gârbău din Cluj. Polițiștii bănuiesc că victima a fost acroșată de un tir și târâtă aproape o sută de kilometri.

Joi dimineaţa, în jurul orei 7.00, un tânăr de 31 de ani, care se deplasa cu un moped, a fost acroşat de un microbuz care circula pe ruta Cluj - Oradea, de cetăţeanul ucrainean T.M., de 42 de ani.

„Şoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu zăpadă, şi a acroşat din spate mopedul condus de M.N.C., de 31 de ani, din Cetea. În urma impactului, conducătorul mopedului a fost proiectat pe contrasens, unde a fost accidentat de un autotractor TIR, al cărui conducător nu s-a oprit la faţa locului după producerea accidentului“, spune inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.

Imediat după accident, şoferul microbuzului a anunţat poliţia, care a ajuns la faţa locului, însă nimeni nu a găsit cadavrul mopedistului. Potrivit informaţiilor furnizate de poliţişti, şoferul microbuzului nu a văzut unde a fost proiectată victima, după impact.

După mai bine de o oră, poliţiştii din judeţul Cluj au fost anunţaţo că pe DN 1, pe raza localităţii Gârbău, este cadavrul unui bărbat, posibilă victimă a unui accident.  În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că este cadavrul tânărului accidentat de microbuz în judeţul Bihor.  Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum a ajuns  cadavrul în judeţul Cluj şi pentru a identifica TIR-ul implicat în accident.

Mai multe pentru tine:
Procurorii olandezi renunță la urmărirea penală față de trei suspecți din furtul Tezaurului Dacic. Explicațiile anchetatorilor
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător