Un copil de 10 ani a apelat 112 şi a zis că este sechestrat. Ce au descoperit anchetatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Angajaţii Direcţiei Operaţiuni Speciale şi cei ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au fost puşi pe jar de un apel la 112.

Totul s-a întâmplat marţi, 30 iulie, în jurul orei 20:00,când poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană, a cărei voce părea a fi de copil, a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că a fost prinsă de mai mulţi infractori şi că se află într-o dubă. Apelantul a refuzat să ofere detalii privind identitatea sa.

„În urma apelului, s-a înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi s-au activat toate resursele avute la dispoziţie pentru soluţionarea cazului.

Imediat s-a constituit o echipă operativă, coordonată de procuror, formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acţiuni Speciale în scopul depistării apelantului şi luării măsurilor care se impun. De asemenea, au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Rezultatul cercetărilor a fost însă unul surprinzător. În realitate, nu a existat niciun caz de răpire, ci un copil a „unat în joacă” la 112, pentru a vedea cum vor reacţiona poliţiştii. 

„De la primirea apelului, pentru toţi cei implicaţi a început o cursă contra cronometru care s-a încheiat în cursul zilei de azi, când a fost depistat apelantul. În acest interval de timp s-au derulat multiple activităţi investigative pe toate palierele (verificări în teren, măsuri specifice, măsuri tehnice etc.), încontinuu.

Apelantul a fost depistat la domiciliu, în localitatea Floreşti, stabilindu-se că este vorba despre un minor în vârstă de 10 ani. De asemenea, s-a stabilit că este în afara oricărui pericol, iar apelul 112 s-ar fi efectuat ,,în joacă”, situaţia expusă nefiind reală”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort