Turnul multifuncţional se depărtează tot mai mult de noul stadion municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean a amânat din nou dezbaterea proiectului, privind concesionarea turnului multifuncţional, propus a se ridica lângă Stadionul Municipal. Consilierii au preferat să se certe pe tema inaugurării autostrăzii.

În deschiderea şedinţei de îndată de astăzi, consilierul Valentin Cuibus a apreciat că acest proiect important nu poate fi abordat în viteză, la fel ca şi proiectul privind  închirierea de panouri publicitare, la viitoarea arenă municipală. „Este un proiect prea important ca să-l tratăm superficial într-o şedinţă extraordinară”, ne-a declarat Cuibus.


Proiectul prevede concesionarea lucrărilor publice pentru construirea turnului multifuncţional de 24 de etaje, alăturat stadionului, durata de maximum 48 de ani a concesiunii şi modalitatea de atribuire prin licitaţie publică. Proiectul a mai fost amânat, iar anularea acestuia ar ridica probleme privind regândirea spaţiilor din cadrul stadionului a cărui construcţie a demarat.


Într-o şedinţă de numai o jumătate de oră, au fost aprobate rapid atât modificarea bugetului regiilor subordonate, noile trasee judeţene ale transportului public de persoane, cât şi solicitarea de transmitere în domeniul public al judeţului a imobilelor Armatei, pentru construirea Spitalului Clinic Regional de Urgenţă din Floreşti.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
În urma asasinării șocante a lui Charlie Kirk, rămân în urma sa, îndurerați, o soție și doi copii
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Un bărbat a ajuns în comă la spital, după ce a căzut cu o trotinetă electrică. Titi Aur: „În lumea civilizată e pericol public”