Tudor Mercea i-a adus pe cei mai buni dansatori de salsa la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor, alături de partenera sa

Tânărul clujean este unul dintre cei mai buni dansatori de salsa din ţară. Weekendul trecut, Tudor a reuşit să organizeze un festival naţional de salsa în Cluj.

Tudor Mercea a început să ia primele lecţii de salsa în urmă cu şase ani, iar numai după un an a participat la primul festival naţional, unde s-a clasat pe locul al III-lea. După acest succes, dansatorul a devenit membru al primei formaţii de salsa din oraş, unde a întâlnit-o pe Ada Caraba, tânăra care a devenit partenera dansatorului până în prezent.

Şi-a deschis propria şcoala de salsa

În anul 2008, Tudor, alături de partenera sa, a înfiinţat propria şcoală de salsa, Salsa Brillante. Dacă la început avea doar 20 de cursanţi, acum numărul elevilor a ajuns la 100. „La început a fost un pic mai greu, jumătate din cursanţi erau prietenii mei. Ulterior lumea a început să ne cunoască şi să vină şcoală. Probabil e şi din cauza faptului că ne implicăm foarte mult pentru a dezvolta dansatorii individual“, spune acesta.

Tudor descrie salsa ca un mod de „viaţă diferit“. „E o deconectare de la viaţa de zi cu zi. Este ceea ce facem pentru a putea trăi şi o modalitate de a ne exprima personalitatea. Ştim că strălucirea şi flacăra există în fiecare dintre noi şi poate izbucni în cele mai diferite momente“, este de părere dansatorul.

A adus 300 de dansatori la Cluj

Sâmbătă, şcoala pe care o conduce a sărbătorit doi ani de activitate, motiv pentru care Tudor, ajutat de colegi, a organizat festivalul de salsa „Find your inner shine“, la care au participat în jur de 300 de instructori de dans şi dansatori din întreaga ţară. Deoarece festivalul a fost considerat un real succes, pentru anul viitor, Tudor promite că la Cluj va fi organizat „First Brillante Salsa Festival“  la care vor participa şi dansatori din străinătate.

ce-i place
„Îmi place dansul, evident, electrotehnica şi distracţia în general”, spune dansatorul

ce nu-i place
„Nu-mi place neseriozitatea, minciuna şi parşivitatea oamenilor”, mărturiseşte Tudor

NĂSCUT: 07.07.1983, Cluj-Napoca
STUDII: Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Facultatea de Inginerie Electrică
STARE CIVILĂ: necăsătorit

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți