Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic de la Roşia Montană: În zonă ar putea fi construite pensiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roşia Montană FOTO: arhiva Adevărul

Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic General (PUG) al comunei Roşia Montană (Alba), adoptat în 2002, şi un Plan Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea industrială a companiei Roşia Montană Gold Corporation, iar dacă decizia instanţei va rămâne definitivă în zonă ar putea fi construite pensiuni.

Avocatul Liviu Marius Harosa, care a reprezentat persoanele care au solicitat anularea celor două acte emise de Consiliul Local Roşia Montană, a declarat, vineri, că a obţinut anularea documentelor pe motiv că ”au fost adoptate de consilieri locali care, în 2002, erau şi angajaţi ai RMGC, ceea ce constituie conflict de interese”.

”Secţia de contencios a Tribunalului Cluj a decis, joi, printr-o sentinţă, anularea a două hotărâri ale Consiliului Local al comunei Roşia Montană, emise în anul 2002, privind adoptarea Planului Urbanistic General (PUG) şi a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a companiei RMGC. În urma sentinţei, PUG-ul comunei Roşia Montană a fost anulat, cel mai mare câştig al acestei decizii fiind faptul că, dacă va rămâne definitivă, în zonă se vor putea construi pensiuni pentru revitalizarea turismului, magazine sau fabrici. PUG-ul şi PUZ-ul respectiv permiteau doar construirea de mine în zonă, fiind blocată orice altă activitate. Am obţinut anularea celor două acte deoarece au fost adoptate de consilieri locali care, în 2002, erau şi angajaţi ai RMGC, ceea ce constituie conflict de interese”, a spus Harosa.

Potrivit acestuia, sentinţa Tribunalului Cluj poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la pronunţare, la Curtea de Apel Cluj.

Liviu Marius Harosa a reprezentat în instanţă Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior Roşia Montană şi Asociaţia ”Salvaţi Bucureştiul”.

Compania canadiană Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. O lună mai târziu, premierul de atunci, Victor Ponta, afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.

Gabriel Resources anunţa în ianuarie 2015 că vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cerea autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis declara că poziţia sa privind proiectul Roşia Montană nu s-a schimbat şi consideră în continuare că nu a fost bine abordat, precizând că îi invită pe cei implicaţi, firma care doreşte să investească şi Guvernul, să reia discuţiile. El mai spunea că fără o negociere bună, serioasă şi aplicată, lucrurile nu vor putea fi rezolvate.

Gabriel Resoureces a reclamat România, la sfârşitul lunii iulie, la Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor de Investiţii (ICSID) al Băncii Mondiale, cu sediul la Washington, în disputa legată de proiectul Roşia Montană şi cere compensaţii pentru pierderile provocate de blocarea acestuia.

Cazul se află în prezent în faza constituirii tribunalului de arbitraj, care va fi format din trei membri. Astfel, după ce Gabriel Resources şi România au numit câte un membru al tribunalului, al treilea judecător, care va fi şi preşedinte, urmează să fie stabilit prin înţelegerea părţilor, sau, în lipsa unui acord, de către ICSID.

"Gabriel l-a numit pe Stanimir Alexandrov, de naţionalitate bulgară. România l-a nominalizat pe Zachary Douglas, de naţionalitate australiană. Preşedintele tribunalului nu a fost încă numit", potrivit unui raport transmis de Gabriel Resources bursei din Toronto.

La 30 iunie 2015, Gabriel Resources deţinea rezerve de numerar şi echivalent de 32,1 milioane de dolari.

Dreptul exclusiv al companiei Roşia Montană Gold Corporation, la care Gabriel deţine 80,69%, pentru exploatarea minieră în zona respectivă expiră în iunie 2019, putând fi reînnoit ulterior pe perioade de cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită