Trianon, comemorat la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 20 de membri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM),  ce militează pentru refacerea Ungariei Mari, au comemorat astăzi  la Cluj 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Tinerii s-au adunat la monumentul din Cimitirul din Gruia, închinat soldaţilor maghiari morţi în cele două Războaie Mondiale, purtând steaguri şi tricouri cu stema Ungariei Mari şi însemnele organizaţiei. Maghiarii au ţinut un lung moment de reculegere, în timp ce clopotele unei biserici reformate din apropiere au bătut timp de câteva minute, după care au cântat imnul Ungariei şi cel al secuilor.

“Nu am venit să ne luăm revanşa sau să luptăm, ci doar să ne amintim de ce s-a întâmplat”, a rostit unul dintre tineri în faţa mulţimii adunate.
“Astăzi ne aducem aminte de Regatul Ungar, de 1.000 de ani. Acesta a fost străin de spaţiul european, pentru că aici toată lumea a putut prospera, inclusiv cei de religii diferite. Acea ţară trăieşte în spiritele noastre. E un moment foarte trist pentru noi”, a declarat preotul reformat Szolosy Janos. La sfârşit, aceştia au depus o coroană în faţa monumentului închinat jertfei soldaţilor maghiari.

Manifestarea de astăzi a fost atent supravegheată de jandarmi, şi de serviciile secrete.

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Data de 4 iunie 1920 este una dintre cele mai negre zile ale Ungariei, ziua în care ministrul Agost Benard şi trimisul Alfred Drasche-Lazar au semnat, la palatal Marele Trianon, ca reprezentanţi ai Ungariei, tratatul de pace încheiat după sfârşitul Primului Război Mondial între Ungaria şi statele Antantei. Atunci au fost redesenate frontierele Ungariei, care a renunţat la două treimi din teritoriul pe care îl avea în favoarea Austriei, Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei.

Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) a fost fondată în 2001 de jurnalistul Toroczkai Laszlo, originar din Voivodina. HVIM militează pentru refacerea Ungariei Mari - deci implicit alipirea Ardealului ţării vecine - declarându-se împotriva Uniunii Europene, deoarece procesul de integrare a Ungariei în această structură ar duce la pierderea identităţii naţiunii maghiare.

 

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”