Trei statui ale unor prelaţi, dezvelite la Cluj cu ocazia Centenarului. Monumentul Marii Uniri, promis încă din 2017, s-a împotmolit şi a fost amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc pare să fi uitat de promisiunea făcută în urmă cu un an. FOTO: Facebook / Emil Boc

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca anunţau la finele anului trecut că în 2018 vor fi realizate cinci statui pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unirea. Promisiunile au fost îndeplinite doar pe jumătate.

Statuile cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu, participant la Unirea de la Alba Iulia din 1918, mitropolitului Bartolomeu Anania şi episcopului Nicolae Ivan au fost dezvelite încă de vineri, 30 noiembrie, la Cluj, în cadrul unor ceremonii dedicate Centenarului.

Evenimentul a avut loc în prezenţa unor importanţi politicieni şi a unor prelaţi, inclusiv a reprezentantului Vaticanului, cardinalul Monteris. Cu această ocazie, primarul Emil Boc a fost răsplătit de Mitropolia Clujului cu cea mai înaltă distincţie, „Crucea Transilvană”, pentru ajutorul acordat în realizarea acestor statui. Cele trei statui au costat în total 270.000 de euro, o bună parte din fonduri fiind suportată de municipalitate. 

În schimb, au fost amânate Monumentul Marii Uniri şi statuia lui Iuliu Maniu, de numele căruia se leagă într-o mare măsură unitatea românilor. Dacă în cazul statuii fostului lider al românilor din Ardeal s-a avansat o dată pentru inaugurare, 7 ianuarie, primăria pare să fie uitat de monument, deşi acesta apărea în bugetul pentru 2018, iar o sumă importantă de bani (250.000 de lei) a fost alocată în acest sens. Deşi au avut mai mult de un an la dispoziţie, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca nu ştiu încă nici măcar locul în care ar urma să fie realizat Monumentul Marii Uniri.

Citeşte şi

Cum va sărbători Clujul Centenarul Marii Uniri. Un monument şi patru statui vor fi inaugurate până la 1 Decembrie

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple