Traficul greu, scos din oraş - Revista presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista presei

Ziarele locale scriu astăzi despre măsura luată de Primărie, de a scoate traficul greu din oraş, despre personalul din penitenciare,  la un pas de a intra în grevă, dar şi despre restanţele lui Arpad Paszkany pentru plata lucrărilor la stadionul CFR.

Traficul greu, interzis în oraş. Soferii tirurilor de pe ruta Oradea - Bucureşti nu vor mai putea intra în oraş, fiind obligaţi să folosească autostrada. După deschiderea centurilor, întreg traficul greu va fi deviat.
 Vehiculele de peste 7,5 tone nu vor mai putea circula prin municipiul Cluj-Napoca. Consilierii locali vor dezbate la şedinţa de astăzi un proiect de hotărâre prin care traficul greu va fi interzis în oraş în urma dării în folosinţă a centurilor ocolitoare Vâlcele - Apahida şi Bd. Muncii - Apahida. Dacă proiectul va fi adoptat, traficul va fi restricţionat, în primă fază, de la Nodul N pe străzile Bucium, Primăverii, Izlazului, Frunzişului, Observatorului şi Calea Turzii pe tronsonul cuprins între Observatorului şi Bună Ziua, având în vedere deschiderea celor 42 de kilometri de autostradă. Amănunte în Ziua de Cluj.

Paszkany nu şi-a plătit încă stadionul din Gruia. Luna trecută, SC Transilvania Construcţii a deschis al treilea proces, prin care firma cere plata lucrărilor prestate la stadionul CFR din cartierul Gruia. Unul dintre patronii firmei, Mircea Timofte, care este şi acţionar în cadrul clubului de fotbal condus de Arpad Paszkany, spune că au fost promisiuni de plată din partea celor de la CFR Cluj, dar care nu au fost onorate. Primul proces deschis de Transilvania Construcţii SA împotriva SCS Fotbal Club „CFR 1907 Cluj” SA a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj în urmă cu mai bine de un an. Conform juriştilor, firma de construcţii ar putea ajunge să ceară chiar şi insolvenţa „feroviarilor”, scrie Foaia Transilvană.

Banii de şosete inflamează spiritele în penitenciare.
  Sindicalistii din penitenciare sint pe punctul de a declansa greva generala, din cauza ca Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) si Ministerul Justitiei (MJLC) le-au dat, in loc de bani de echipamente, bani de sosete.
Marul discordiei dintre sindicalisti si mai marii ANP si ai MJLC il reprezinta fondul pentru echipamente platit pe anul 2008 si inca restant pe 2009, fond care le ajunge gardienilor doar pentru achizitionarea de "sosete", titrează Monitorul de Cluj.

Comisarul şef Marcel Bonţidean este noul şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca.
El a fost numit în funcţie după ce a cîştigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În cadrul concursului, Bonţidean a fost testat cu privire la cunoştinţele profesionale şi a fost verificat în legătură cu abilităţile de utilizare a computerului şi cu privire la cunoaşterea unei limbi străine. În urma evaluării, comisarul şef Marcel Bonţidean a fost notat cu 9,50, fiind declarat pregătit pentru ocuparea postului de şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, arată Ziarul Făclia.


Mai multe pentru tine:
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Zelenski vrea să discute cu România și Polonia despre o decizie comună privind doborârea dronelor deasupra Ucrainei