Surzii au protestat în centrul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi nu au putut scanda, protestatarii şi-au spus păsurile în limbajul surdo-mut

Peste o sută de persoane surdo-mute au protestat, astăzi, în Parcul Ştefan cel Mare din Cluj-Napoca, cerând demiterea preşedintelui filialei judeţene a Asociaţiei Surzilor, Bogdan Gelu, pe care l-au acuzat că nu a gestionat corespunzător fondurile instituţiei şi i-a ameninţat pe unii membri.


Protestatarii s-au adunat în parc având cu ei bannere şi pancarte pe care scria "Jos preşedintele Bogdan Gelu", "Demisia Bogdan Gelu", "Ne-am săturat să îţi tot baţi joc de noi, ruşine ţie că ne faci animale", "Suntem nemulţumiţi”.

Ei au făcut o listă cu 166 de semnături pentru demiterea lui Bogdan Gelu, pe care l-au acuzat că i-a ameninţat pe unii membri ai asociaţiei şi că a folosit în alte scopuri sumele destinate reparării sediului filialei.

Participanţii la protest s-au îndreptat spre sediul filialei şi au cerut explicaţii atât preşedintelui filialei, Bogdan Gelu, cât şi preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Mihail Grecu, prezent la Cluj pentru clarificarea situaţiei.
Bogdan Gelu a respins acuzaţiile şi a afirmat că protestul a fost iniţiat de persoane care "refuză să colaboreze pe tema înfiinţării unui club sportiv".

"Primăria clujeană a oferit puţini bani pentru reparaţia clădirii şi de aceea lucrările au stagnat. Eu am făcut o mulţime de lucruri pentru asociaţie, am ajutat membrii din punct de vedere social, i-am ajutat să îşi găsească locuri de muncă. Nu am primit până acum nicio reclamaţie oficială legată de activitatea mea. Protestul a fost declanşat de persoane care refuză să colaboreze pe tema înfiinţării unui club sportiv", a precizat Gelu.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Mihail Grecu, prezent astăzi la Cluj, a afirmat, la rândul său, că Gelu poate fi demis doar de către Adunarea Generală a filialei Cluj a asociaţiei.

"Situaţia de la Cluj este încordată, dar trebuie respectat statutul. Conform acestuia, vom discuta cu protestatarii şi vom analiza cu echipa de control de la Bucureşti care e situaţia. Doar Adunarea Generală a filialei Cluj poate să decidă demiterea preşedintelui Bogdan Gelu", a explicat Grecu.

Filiala Cluj a Asociaţiei Surzilor numără peste 400 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”