Studenţii de la Ştiinţe Politice şi ale Comunicării promovează lectura în centrul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), membrii ai clubului ComunitAP, s-au gândit la o modalitate altfel de a promova cititul. Au adunat cărţi donate de la oameni şi de luni, 17 martie, vor duce „Cutia cu cărţi“ în Piaţa Unirii din Cluj pentru ca trecătorii să se oprească, să împrumute o carte şi să o citească la soare.

„Clubul ComunitAP a început acţiunea culturală „Cutia cu Cărţi” pentru a încuraja şi promova cititului în formatul clasic. Acţiunea cuprinde trei puncte majore: colectarea cărţilor provenite din donaţie, punerea lor la dispoziţia doritorilor de lectură şi, în cele din urmă, donarea acestor cărţi“, spun iniţiatorii campaniei de promovarea lecturii.

Colectarea cărţilor a încpeut de săptămâna trecută prin amplasarea cutiei de donaţie în holul principal al FSPAC. Până acum s-au adunat în cutie vreo 30 de cărţi.

„Viziunea clubului ComunitAP este integrarea mediului academic în viaţa socială şi culturală clujeană, scopul fiind acela de a crea un cadru propice pentru apropierea studenţilor de comunitatea clujeană prin organizarea de activităţi cultural-educative“, precizează studenţii.

Cei care vor să dea o mână de ajutor campaniei, pot afla mai multe detalii pe pagina de Facebook a Clubului ComunitAP.

Mai puteţi citi:

VIDEO Cum să-i faci pe oameni să citească: un service din Cluj şi-a deschis bibliotecă

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

FOTO Cum disciplinează un service din Cluj şoferii în trafic: autocolante cu citate din Ghandi şi Sun Tzu

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%