Şova inaugurează, joi, la Cluj, cea mai scumpă centură din ţară. Preţul unui kilometru: circa  5,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centura Vâlcele-Apahida FOTO: Adevărul

Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, este aşteptat mâine, 21 noiembrie, la Cluj-Napoca, unde va participa la inaugurarea centurii de ocolire Vâlcele-Apahida, numită şi „centura de diamant“ datorită costurilor uriaşe pentru realizarea ei, circa 630 de milioane de lei, adică în jur de 140 de milioane de euro.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, va participa la inaugurarea centurii de ocolire Vâlcele-Apahida (în zona viaductului), joi, 21 noiembrie, în jurul orei 11.00.
Acest va face declaraţii de presă în jurul orei 11.30.

Ministrul Şova a mai venit la Cluj, în iunie, anul acesta, când a declarat că proiectul Autostrăzii Transilvania nu mai trebuie să aibă culoare politică, că „trebuie făcut“, dar nu poate fi finanţat din fonduri europene. Tot atunci o simpatizantă a campaniei „Salvaţi Roşia Montană“ a stors o roşie pe documentele sale, la o conferinţă de presă, susţinută la Prefectura Cluj.

Despre „centura de diamant“

Centura Vâlcele-Apahida, centura de est a Clujului, este numită şi centura de „diamant“ din pricina costurilor fabuloase pentru construirea ei: peste 630 de milioane de lei, adică circa 140 de milioane de euro. Lucrările au început din anul 2006, când costurile erau estimate la 68 de milioane de euro (în urma licitaţiei).

Preţul unui kilometru din această centură se ridică la circa 5,6 milioane de euro. De aceea este numită „centura de diamant“. Centura are 24 de kilometri.

Centura este funcţională din octombrie 2011, când a fost inaugurată de Emil Boc, pe atunci premier, şi de Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. În octombrie 2011 mai lipsea o porţiune de 3 kilometri ca autostrada să fie completă. Constructorii aveau termen până în această vară să finalizeze lucrarea, dat termenul a fost prelungit până la sfârşitul lui octombrie.

Mai puteţi citi:

Centura Vâlcele-Apahida va scoate 14.000 de maşini din oraş

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani