Sindicaliştii clujeni vor susţine candidaţii USL la alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USL Cluj şi filiala Cartel "Alfa" au semnat, miercuri, un protocol de colaborare prin care sindicaliştii se angajează să susţină candidaţii USL la alegerile locale din 10 iunie.

În protocolul semnat miercuri, se arată că sindicaliştii vor susţine „prin activităţi specifice acţiunile USL Cluj pentru restabilirea dialogului social şi pentru o bună guvernare a judeţului".

În acelaşi protocol se precizează că USL va prelua propunerile Cartel Alfa în domeniul legislaţiei muncii, cel puţin cu privire la legea patronatelor, legea sindicatelor, legea negocierilor colective, codul muncii şi în domeniul legislaţiei economice şi sociale pentru a le promova ca iniţiative legislative în Parlamentul României.

Preşedintele Cartel "Alfa" Cluj, Valentin Ilcaş, a declarat că în urma protocolului semnat se urmăreşte să fie dată o şansă Clujului "să reintre în lumea civilizată".

"Am convenit ca împreună cu USL să dăm o şansă Clujului să reintre în lumea civilizată, pentru că o societate fără dialog social se transformă într-una necivilizată. Ne vom susţine reciproc, ne vom asculta unii pe alţii, este un început pentru societatea clujeană. Numai prin parteneriat putem construi. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge să punem în practică ideile din această construcţie. Vom susţine şi vom promova candidaţii USL Cluj la alegerile locale din 10 iunie", a spus Ilcaş.

La rândul său, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, prin protocol, USL se obligă să preia propunerile Cartel "Alfa" Cluj cu privire la legislaţia muncii, Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Codul Muncii şi să le susţină în Parlament.

Potrivit lui Ilcaş, la nivel naţional, doar la Satu Mare mai există semnat un asemenea protocol de colaborare. Cartel "Alfa" Cluj are în judeţ circa 20.000 de membri.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €