Simona Halep, declaraţie emoţionantă. Ce va face cu o parte din banii câştigaţi din tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este decisă să se implice financiar în ajutorarea copiilor fără posibilităţi care vor să practice tenisul.

„Mi-aş dori să ajut nişte copii şi am început să fac acest lucru, însă financiar. Însă nu ştiu dacă voi avea energie, dacă voi avea dorinţa să construiesc un club. Dar să ajut ca aceşti copii să poată să facă sport probabil o să o fac”, a declarat Halep pentru Telekom Sport.

Numărul doi în ierarhia mondială feminină de tenis îşi doreşte să revină pe prima poziţie şi să câştige un Grand Slam, însă se gândeşte şi la tinerele care vor veni din urmă. „Eu sper ca junioarele de acum să priveasca cu încredere viitorul, pentru că dacă noi am putut, cu siguranţă şi ele pot şi mi-aş  dori foarte mult să mai fie, nu o noua Simona Halep, să fie o nouă jucătoare română numarul 1 mondial”, a mai spus Halep, conform Telekom Sport.

S-a implicat în acţiuni caritabile

N-ar fi pentru prima dată când cea mai titrată sportivă din România se implică în acţiuni caritabile. În urmă cu trei ani, Simona Halep s-a alăturat unei campanii iniţiate de fundaţia „Salvaţi copiii” şi a donat bani pentru dotarea  unor maternităţi cu echipamente de specialitate pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur. 

„Ştiu că este foarte important, mă emoţionează mereu acest lucru cînd copiii sunt bolnavi şi bolile în general. O să ajut pentru că acum am şi posibilitatea şi sper să-i ajute pe copiii care au nevoie de această donaţie”, spunea atunci Simona Halep.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”