Şi bătut, şi cu maşina făcută zob. Un tânăr susţine că a fost agresat de 3 bărbaţi, care i-au distrus apoi automobilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Un tânăr din Turda a depus plângere la Poliţie, după ce ar fi fost agresat de trei bărbaţi. Victima susţine că agresorii i-au distrus la sfârşit maşina. Incidentul ar fi avut loc luni, 22 octombrie, în faţa unui magazin alimentar din localitatea Livada, iar cei trei agresori au fost reţinuţi exact o săptămână mai târziu, pe 29 octombrie.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, anunţă reprezentanţii Poliţiei Cluj.

„Conform probatoriului administrat, la data de 22 octombrie, în jurul orei 18:00, cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, în timp ce se aflau în comuna Petreştii de Jos, localitatea Livada, în faţa unui magazin alimentar, l-ar fi ameninţat, agresat fizic cu pumnii şi cu obiecte contondente pe un bărbat, de 30 de ani, din Turda, după care i-ar fi distrus acestuia autoturismul, tulburând grav ordinea şi linistea publică în zonă”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Cluj.

Cei în cauză urmează a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat