Şi-au pierdut căpitanul, dar revine „Kape“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu s-a accidentat la antrenamentul de ieri, iar în această seară medicii vor da verdictul în ceea ce priveşte diagnosticul portughezului

Deşi din primele teste rezultă că este vorba doar de o entorsă, accidentarea ar putea fi mai gravă şi Cadu să rateze cel puţin meciul de la Ploieşti, cu Astra. În aceste condiţii, antrenorul celor de la CFR, Alin Minteuan, are toate motivele să îndeplinească cerinţele patronului în ceea ce priveşte jucătorii pe care să-i folosească în meciurile rămase de disputat în această ediţie de campionat.

Paszkany a anunţat că până la finalul campionatului, CFR va folosi mai mulţi jucători tineri, care să-şi facă „rodajul“ pentru următoarele confruntări, din sezoanele viitoare. De asemenea, omul cu banii din Gruia doreşte ca jucători care până acum au fost folosiţi foarte puţin să reintre în atenţia tehnicianului. Astfel, Nuno Diogo are cele mai mari şanse să-l înlocuiască pe Cadu.

Kapetanos revine cu Astra

Vestea bună pentru suporterii campioanei este că grecul Pantelis Kapetanos, care a venit la CFR nerefăcut după o accidentare mai veche la genunchi, este apt de joc pentru întâlnirea cu formaţia lui Tibor Selymes şi foarte probabil va fi titular. „Kape“ a jucat doar 45 de minute pentru CFR, în partida de la Brăneşti, intrând la pauză, în locul lui Bastos.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare