Scrisoarea sindicaliştilor de la patru mari universităţi din ţară către ministrul Educaţiei: „Situaţia poate genera consecinţe multiple şi negative“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii de sindicat de la patru universităţi din România i-au transmis public ministrului Educaţiei o scrisoare deschisă în care îi cer acestuia să găsească o soluţie în privinţa problemei alocării locurilor bugetate la universităţi. Scrisoarea a fost publicată pe site-ul UBB Cluj.

Sindicatul UNIO de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, UBB Cluj, Sindicatul Personalului Didactic din Universitatea din Bucureşti Alma Mater şi Sindicatul Universitas Timisiensis de la Universitatea de Vest din Timişoara sunt semnatarii miercuri, 9 mai, a unei scrisori deschise către ministrul Educaţiei.

În aceasta, liderii sindicali cer ministrului să găsească o soluţie la problema alocării locuri bugetate la universităţi şi îşi manifestă „nemulţumirea membrilor acestora în privinţa situaţiei generate de tergiversarea găsirii unei soluţii bazate pe dialog“. 

Conţinutul scrisorii:

„Scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei Naţionale

Conducerile sindicatelor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara, universităţi membre ale Consorţiului Universitaria, vă transmit nemulţumirea membrilor acestora în privinţa situaţiei generate de tergiversarea găsirii unei soluţii bazate pe dialog la problema generată de alocarea locurilor bugetate la universităţile amintite.

Ca actori sociali, cele patru sindicate promovează dialogul, normalitatea academică, siguranţa şi transparenţa în soluţionarea situaţiilor conflictuale apărute. Niciun demers democratic al marilor universităţi nu a reuşit să aşeze părţile implicate la masa tratativelor şi nici dialogul promis a fi iniţiat de către domnul ministru în cadrul discuţiei din data de 27.04.2018 nu s-a realizat.

În lipsa unui dialog real şi dedicat, situaţia poate genera consecinţe multiple şi negative, pe orizont de timp scurt, mediu şi lung, mai ales în condiţiile finanţării sistemului educaţional la limita de avarie.
Solicitarea în comun a celor patru sindicate este îndreptată spre găsirea resurselor necesare disponibilităţii de a dialoga şi a negocia.

Sindicatul UNIO de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Sindicatul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Sindicatul Personalului Didactic din Universitatea din Bucureşti Alma Mater
Sindicatul Universitas Timisiensis, Universitatea de Vest din Timişoara“.

Mai puteţi citi:

Conducerea celei mai mari universităţi din ţară cere demisia ministrului Educaţiei

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online