Sarmalele, un pericol pentru sănătate sau un aliment pe care îl putem consuma în voie? Care sunt cele mai bune: în frunză de viţă de vie sau în frunză de varză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii nutriţionişti spun că delicioasele sarmale nu sunt nesănătoase, aşa cum le consideră lumea, ci, din punct de vedere nutriţional, sunt un aliment complet pentru că au proteine şi grăsimi (carne), respectiv carbohidraţi (orez şi legume). Iar consumate cu moderaţie nu favorizează creşterea în greutate.

”Lumea este speriată de sarmale şi le consideră ca fiind alimente nesănătoase, dar acest lucru nu este adevărat. Din punct de vedere nutriţional, sarmalele sunt alimente complete, conţin şi carne (proteine şi grăsimi), orez (carbohidraţi), cât şi legume (iar carbohidraţi). Atâta timp cât se respectă o cantitate moderată de consum, acestea nu vor favoriza creşterea în greutate. Pentru femei se recomandă 2 sarmale medii la o masă, adică aproximativ 200 de grame, iar pentru bărbaţi - 3 sarmale medii, echivalentul a aproximativ 300 de grame”, spune nutriţionista clujeană Iulia Hădărean de la Centrul Medical Asteco.

Aceasta spune că atât sarmalele în frunză de viţă-de-vie, cât şi cele în frunză de varză murată sunt opţiuni bune. Chimic, sunt digerate la fel de organism. Excepţie de la aceasta o fac persoanele care au afecţiuni cardiace şi tensiune arterială ridicată.

”Doar persoanele ce suferă de hipertensiune arterială sau au afecţiuni cardiovasculare şi trebuie să îşi limiteze aportul de sare se recomandă să nu facă exces de sarmalele în foi de varză murată, căci acestea conţin o cantitate mai mare de sare decât cele în foi de viţă-de-vie”, adaugă nutriţionista.

Scurt istoric al sarmalelor

Sarmalele au fost prezentate pentru prima dată la masa unui maharajah, prinţ din India. ”Bucătarul lui s-a gândit să facă o mâncare mai aparte din carne şi orez învelită în frunză de bananier. Din India, acest tip de mâncare învelită a ajuns în Levant, apoi în spaţiul turcesc şi cel mediteanean”, spune istoricul turcolog Călin Felezeu de la UBB Cluj.

Forma în care se găsesc sarmalele este foarte diversă într-o singură ţară, darămite în Europa şi Asia. Sarmalele în ţările din jurul Mării Mediterane sunt învelite în frunze de viţă-de-vie, special preparate în saramură. Acestea sunt de două feluri, cu carne şi fără carne. ”Cele fără carne aveau un amestec de orez fiert cu coacăze stafidite şi seminţe de pin. Se serveau calde sau reci, fie cu iaurt lângă, fie cu lămâie”, povesteşte Felezeu.

Potrivit acestuia, termenul sarmale vine din ”sarmak”, ce e un verb în limba turcă şi se traduce prin ”a înveli”, desemnând o mâncare învelită. Cele mai numeroase variante de sarmale se întâlnesc în România, iar cele mai mici sarmale le-a găsit turcologul clujean în Azerbaidjan, de mărimea unui degetar, umplute cu carne de oaie şi orez.

Mai puteţi citi:

Care e legătura dintre friptura de Turda, secui şi evrei. Ingredientul secret al celei mai bune reţete de friptură, dezvăluit după mai bine de 100 de ani

Istoria faimoşilor mici: i-am moştenit de la turci, dar ne-am inventat propriile reţete. Ce alte popoare se mai înfruptă din deliciosul fel de mâncare

Povestea delicioaselor sarmale: ce conţinea reţeta lor acum 120 de ani şi cum s-a ajuns de acolo la gustoasele variante cu urdă sau stafide

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat