Salsa pe străzile Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul festival internaţional de salsa din oraş, NapoCaliente, a debutat la Cluj-Napoca. Dacă aseară dansatorii de salsa au ieşit în stradă, azi dimineaţă, aproximativ 150 de clujeni şi-au început dimineaţa pe ritmuri de salsa, la cursurile susţinute de specialişti din Spania şi Franţa.

Clujenii au simţit, la propriu, atmosfera încinsă a Cubei, când aseară, la ora 19.00, câţiva dansatori profesionişti au făcut o demonstraţie de salsa în plin centrul Clujului. Muzica latino a atras atenţia trecătorilor pe bulevardul Eroilor, dar şi în Piaţa Muzeului, unii dintre aceştia alăturându-se grupurilor de dansatori, care au marcat astfel începutul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Salsa „NapoCaliente“.

„Am vrut să aducem şi la Cluj atmosfera petrecerilor stradale care aveau loc în anii `60 în Cuba. Clujenii au fost foarte receptivi, iar unii au acceptat să încerce câţiva paşi elementari de salsa”, a explicat Adrian Tart, unul din organizatorii evenimentului.

Clujenii au învăţat salsa seduction

La eveniment şi-au anunţat participarea peste 500 de dansatori amatori şi profesinioşti din Cluj-Napoca, Oradea, Bucureşti, Braşov, Târgu-Mureş şi Târgovişte. Evenimentul beneficiază şi de prezenţa unor instructori de salsa renumiţi precum spaniolul Manuel Mascarell sau francezul Leon Rose.

Festivalul a continuat, azi, cu câteva workshopuri de salsa, susţinute de invitaţii speciali ai evenimentului. Aproximativ 150 de clujeni, majoritatea dintre ei dansatori amatori, şi-au început dimineaţa pe ritmuri de salsa la Casa de Cultură a Studenţilor, unde Manuel Mascarell i-a învăţat câţiva paşi elementari de „salsa seduction”.

Cursuri de salsa, pentru kilogramele în plus

Dacă unii şi-au motivat prezenţa la cursuri ca activitate de deconectare de la treburile cotidiene, unele dintre reprezentantele sexului frumos îşi doresc să scape de kilogramele în plus prin salsa.

„Am început acum două luni la recomandarea unui prieten, care mi-a spus că astfel voi putea slăbi. Acesta a fost scopul iniţial, însă după al doilea curs, salsa a devenit pentru mine un microb”, a explicat Claudia Cioca-Grecu, una din participante.

Clujenii au sânge latin

Manuel Mascarell a fost foarte mulţumit de cursanţii clujenii, arătându-se surprins de modul în care aceştia simt muzica. „Chiar dacă locuiesc în spaţiul balcanic, am văzut în modul în care dansează şi simt muzica mult sânge latin. Nu am sesizat mari diferenţe în acest sens faţă de italieni, spanioli sau greci”, a declarat Manuel Mascarell.

Punctul culminant al festivalului îl reprezintă Campionatul Naţional „Rueda de Casino”, eveniment ce va avea loc în această seară, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Studenţilor. Mâine, festivalul va continua cu ateliere de dans.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul