S-a descoperit „fântâna tinereţii“ pentru sistemul imunitar. Cum facem să ne păstrăm corpul tânăr, sănătos şi energic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre principalele procese care duce la îmbătrânirea corpului uman este acumularea de celule nefuncţionale pe care sistemul imunitar nu reuşeşte să le elimine. Cercetătorii israelieni au descoperit o modalitate de a reduce considerabil numărul acestor celule din organism, făcând primul pas spre descoperirea medicamentului anti-îmbătrânire ideal.

Cum ar fi dacă am putea să ne păstrăm corpul tânăr, sănătos şi energic, pe măsură ce îmbătrânim. Noi cercetări efectuate la Institutul de Ştiinţă Weizmann, din Israel, sugerează că acest vis ar putea fi, cel puţin parţial, obţinut în viitor. Rezultatele acestei cercetări, conduse de Prof. Valery Krizhanovsky şi Dr. Yossi Ovadya din cadrul Departamentului de Biologie Moleculară, au fost publicate recent în revista Nature Communications, citată de Science Daily

Eliminarea celulelor îmbătrânite

Cercetarea a început cu o investigaţie asupra modului în care sistemul imunitar este implicat într-o activitate crucială: îndepărtarea celulelor îmbătrânite, senescente, care afectează corpul atunci când nu sunt eliminate. Celulele senescente - care nu sunt complet moarte, dar au suferit o pierdere a funcţionalităţii sau leziuni ireparabile - au fost implicate în bolile legate de îmbătrânire deoarece stimulau inflamaţia. Cercetătorii au folosit şoareci în care o gena crucială pentru eliminarea celulelor senescente lipsea. La vârsta de doi ani (pentru şoareci este o vârstă înaintată), organismele acestor şoareci au avut o acumulare mai mare de celule senescente în comparaţie cu şoarecii în care gena pentru îndepărtarea acestor celule a fost intactă. Şoarecii care nu au avut gena au suferit de inflamaţie cronică şi diferite funcţii în corpul lor au părut a fi diminuate. De asemenea, au arătat mai în vârstă - şi au murit mai devreme - decât omologii lor normali.

„Medicamentul minune”

Apoi, cercetătorii au dat şoarecilor un medicament care inhiba funcţia anumitor proteine ​​care ajuta la supravieţuirea celulelor îmbătrânite în stare de senescenţă, pentru a vedea daca acest lucru ar contribui la eliminarea acestor celule din organism. Medicamentele au fost administrate şoarecilor a căror îmbătrânire a fost rezultatul disfuncţiilor pe care grupul le-a descoperit în sistemul imunitar, precum şi celor care suferă o îmbătrânire prematură din cauza unei erori genetice diferite. Şoarecii trataţi au răspuns în mod excepţional la acest medicament: testele lor de sânge şi testele de activitate au prezentat îmbunătăţiri, iar ţesuturile lor au fost mult mai apropiate de cele ale şoarecilor tineri. Oamenii de ştiinţă au numărat celulele senescente, găsind mai puţine dintre ele rămase în corpurile şoarecilor trataţi; şi când au căutat semne de inflamaţie, au descoperit că şi acest lucru a fost semnificativ mai mic. Şoarecii trataţi au fost mai activi şi durata lor de viaţă medie a crescut.

Cheia „tinereţii”

Oamenii de ştiinţă intenţionează să continue explorarea modalităţilor de a determina corpul uman să-şi îndepărteze celulele vechi senescente, în special pentru a găsi mijloace de activare a sistemului imunitar pentru a face acest lucru. Aceasta înseamnă că, dacă viitoarele experimente dovedesc că teoriile lor sunt corecte, s-ar putea ajunge la crearea unor terapii cu adevărat "anti-îmbătrânire".

Citeşte şi

Cum afectează fast-food-ul sistemul imunitar. Rezultatele pentru sănătate sunt dezastruoase

Legătura între dietă şi cancer: rolul aminoacizilor în „înfometarea“ tumorilor

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu