Rugăciunea clujenilor: „Doamne, vindecă bolile mitropolitului şi ridică-l din patul suferinţei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceste cuvinte au fost rostite, dumincă, de către episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, la rugăciunea specială pentru însănătoşirea înaltului ierarh,ţinută la la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca. Sute de persoane s-au rugat,alături de el. Starea părintelui mitropolit Bartolomeu este constantă, într-o uşoară evoluţie spre mai bine.

La slujbă, au participat câteva sute de credincioşi care s-au rugat împreună cu preoţii pentru sănătatea mitropolitului Clujului."Pentru Înalt Preasfinţitul arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, Domnului să ne rugăm. Doamne, vindecă bolile mitropolitului şi ridică-l din patul suferinţei. Îndură-te şi miluieşte pe robul Tău, părintele nostru arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, conteneşte-i boala şi uşurează-i toată neputinţa, încetează-i răceala, potoleşte-i fierbinţeala, întinde mâna Ta cea tare şi ridică-l din patul durerii şi sănătos să se arate, ne rugăm Ţie şi ne miluieşte. A noastră rugăciune ce se aduce Ţie, cu umilinţă primeşte-o, bunule Împărate, şi miluieşte pe robul Tău, mitropolitul Bartolomeu, cel ce boleşte cumplit, dăruindu-i lui sănătate şi învăluindu-l în mila Ta, cu lacrimi ne rugăm Ţie, izvor al vieţii şi nemuririi, auzi-ne şi degrabă ajută-l", a spus Irineu Bistriţeanul.Predica din cadrul slujbei de Liturghie a fost ţinută de părintele Sebastian Rusu, duhovnic al Seminarului Teologic Ortodoc din Cluj, care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii ortodoxe celebrată duminică a celor trei ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Analize în Viena

IPS Bartolomeu a fost dus la Clinica AKH din Viena în 14 ianuarie, după ce medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, unde mitropolitul era internat din 22 decembrie 2010, i-au recomandat un examen de specialitate cardiologic care nu putea fi realizat în ţară din cauza lipsei de aparatură, declara purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, declara, în ziua următoare, pentru MEDIAFAX, că mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, a primit tratament pentru pneumonie la Clinica AKH din Viena şi urma ca medicii austrieci să decidă asupra unei eventuale intervenţii cardiace.Apoi, IPS Bartolomeu a fost dus la Cluj, cu un avion sanitar, după ce medicii austrieci au apreciat că starea acestuia este critică şi că o intervenţie chirurgicală nu este indicată.Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a deschis, joi, ochii, pentru prima dată de când a fost adus din Viena, evoluţia stării sale de sănătate fiind "spre mai bine".

Stare stabilă

"Starea părintelui mitropolit Bartolomeu este constantă, stabilă, într-o uşoară evoluţie spre mai bine. Înseamnă că, nefiind în comă, este în stare de luciditate, iar joi şi-a deschis ochii, pentru prima oară de când a fost adus de la Viena. Este un pas spre eventuala detubare. Nu se poate vorbi cu el, dar răspunde, are reacţii. Starea de sedare în care se află îl împiedică să aibă un contact foarte direct cu cei din jur. Medicii nu pot da un pronostic. Este vizitat de preoţi, dar accesul este limitat. Vineri va fi vizitat de arhiepiscopul Albei, IPS Andrei Andreicuţ", a spus episcopul vicar Vasile Someşanul.Potrivit acestuia, IPS Bartolomeu dă dovadă de "robusteţe spirituală", deşi fizic este foarte slăbit. "Are o voinţă şi o capacitate deosebită. Inima lui, deşi slăbită, lucrează, iar creierul pune tot organismul în mişcare, şi, bineînţeles, credinţa în Dumnezeu şi dorinţa lui de a mai fi cu noi", a afirmat Someşeanul. În rezerva specială, pe lângă cadrele medicale ale clinicii, mai au acces doar două călugăriţe de la Mitropolia Clujului, care l-au îngrijit şi până acum pe IPS Bartolomeu la reşedinţa mitropolitană.Prerogativele mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu, au fost preluate pe durata internării acestuia într-un spital din Viena de către episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, care gestionează activitatea curentă a instituţiei, fără a avea drept să decidă asupra schimbării sau mutării personalului clerical. Mitropolitul Clujului va împlini, în 18 martie, 90 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”