Rezultate Evaluare Naţională 2015 Cluj. „Vreau să devin actriţă de film. Nu-mi place nimic altceva” - reportaj la şcoala celor mai buni elevi clujeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grete Fustos, lângă copacul din curtea Colegiului ”Emil Racoviţă”. FOTO: Florina Pop

Rezultate Evaluare Naţională 2015. Vineri după-amiaza, la Cluj. În jur de 13.00. Cer gri, apăsător, şi câţiva picuri de ploaie. În curtea Colegiului Naţional ”Emil Racoviţă” stau la o poveste câţiva elevi şi adulţi. Lângă avizier, o doamnă îmbrăcată office, la costum, vorbeşte la telefon şi se uită peste notele elevilor de la Racoviţă.

Această şcoală, ca şi în anii trecuţi, a obţinut multe medii mari. 7 sunt doar de 10, iar media generală a tuturor mediilor obţinute de copii la Evaluare Naţională este 9,59. Astfel, şi anul acesta, tinerii de la ”bătrânul” colegiu ”Racoviţă” au plasat şcoala pe primul loc al clasamentului celor mai bune şcoli din Cluj şi judeţ.

”Cercul” de oameni din curtea colegiului vorbesc - cum altceva - despre notele de la Evaluare Naţională, dar şi despre viitor. La un moment dat, se aude că un elev a luat media generală 9,60 şi e nemulţumit. Va depune contestaţie. ”Sunt elevi care ştiu că pot, ştiu ce vor”, spune cineva.

Mediile sunt foarte mari, iar de concurenţă nu mai vorbim. Unul dintre elevii care au obţinut mediile cele mai mari este Grete Andreea Füstös. La Evaluare Naţională 2015 a luat 10 la Română şi 9,60 la matematică. Iar pe cei 4 ani de studiu - 9,84. Per total, media de admitere este 9,81. ”Are şanse mari să fie admisă tot la Racoviţă”, spune mama fetei, Georgeta Füstös, şi o profesoară de-a elevei.
Însă, adolescenta îşi doreşte altceva: să devină actriţă. Dar nu e sigură de ceea ce vrea. Asta poate şi pentru că ”toată lumea” îi zice să nu dea la actorie. Cine e ”toată lumea”? Tatăl fetei răspunde: ”Păi, părinţii, profesorii, cunoştinţele...”.

Rzultate Evaluare Naţională 2015 

”Mi se pare o meserie foarte interesantă şi am, aşa, o aspiraţie spre ea. Asta simt că trebuie să fac. Nu-mi place nimic altceva”, spune Grete Andreea Füstös (14 ani).

Iar performanţa ei e cu atât mai mare cu cât primele cinci clase de învăţământ le-a făcut în Limba Maghiară la şcoli din Târgu-Mureş şi Cluj, iar primul semestru la Racoviţă a însemnat 10 pe linie. ”La Racoviţă a venit din clasa a VI-a. Şi a V-a a terminat-o cu 10, iar primul semestru din clasa a VI-a l-a  terminat cu media generală 10. Apoi s-a mai înmuiat ea, aşa (n.r. zâmbeşte mama şi o mângâie pe păr). A apărut şi înotul. A făcut înot de performanţă două ore pe zi, timp de şase zile pe săptămână. Nu a avut atât de mult timp fizic”, detaliază mama elevei, Georgeta Füstös.

Grete a făcut meditaţii şi la Română, şi la Matematică. Mai mult ca să-şi verifice şi ordoneze cunoştinţele. ”Mie, profesorul de matematică mi-a zis că nu are ce s-o înveţe când am dus-o la meditaţii şi o verificat-o. Era la nivelul la care trebuia să fie. Este un copil foarte bun”, povesteşte doamna.

A dat deja probele la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „ Octavian Stroia" din Cluj-Napoca. ”A fost bine”, zice, modestă, tânăra care a luat 9 la Muzică şi 9,20 la Dicţie. ”Fără meditaţii, fără să ne ajute nimeni. Când a dat examenul la Arte au întrebat-o dacă nu ar interesa-o Regia. Directorul parcă te-a întrebat asta, nu?”, adaugă mama.

Lui Grete îi fac filmele, cele istorice în special, şi Frank Sinatra. E cântăreţul ei preferat. ”Am aflat că există un profil de actorie în Cluj şi am zis de ce să nu profit. Vreau să ajung actriţă de film. Îi place de Sebastian Stan pentru că, în primul rând, e român şi a ajuns unde a ajuns. Dacă el a putut eu de ce să nu pot?”, crede fata.

Cum nu e încă decisă, spune că o a doua variantă ar fi specializarea Matematică-Informatică, tot la ”Racoviţă”. ”Tu trebuie să te convingi să mergi la actorie, nu oamenii”, îi zice mama, bătând-o pe umăr.

Mai puteţi citi:

Rezultate Evaluare Naţională 2015 Cluj. Ce note au luat elevii din Cluj: 43 de medii de 10, 1070 de medii între 9 şi 9,99. 91,50% dintre elevi au avut media peste 5

Rezultate Evaluare Naţională 2015 Cluj. Topul şcolilor cu cele mai mari medii din judeţ

Evaluare Naţională 2015 Cluj. Subiectele la limba maternă

Evaluarea Naţională 2015. Cluj. Mame la poarta şcolii şi subiecte uşoare la română. ”Folclor” de examen: ”Dacă la simulare a fost greu, la examen va fi simplu”

Evaluarea Naţională 2015. Cluj. Subiecte Limba Română- basmul şi ia românească

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 CLUJ. Elevii din judeţ au obţinut locul II pe ţară la Capacitate

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”