Restaurantul „Intim“ din Cluj, localul lesbienelor şi al spioanelor în „Epoca de Aur“

Restaurantul „Intim“ din Cluj a fost, înainte de Revoluţie, primul local deschis în România doar pentru femei. Potrivit legendelor de după anii ’60, locul, care şi-a păstrat şi acum acelaşi profil, era punctual preferat de întâlnire al lesbienelor. Acesta a fost, probabil, şi motivul pentru care Securitatea infiltrase acolo, printre cliente, şi spioane, mai spun aceleaşi legende.

Povestea „Intim“, „insula amazoanelor“, cum e prezentat restaurantul într-un film scurt al British Pathé, începe în 1962, când Întreprinderea de Alimentaţie Publică din Cluj deschidea un restaurant pentru femei, care, la scurt timp, devenea cel mai căutat şi select local din oraş. Pentru doamne şi numai pentru ele. Domnii aveau interzis. Unii dintre ei, tineri la acea vreme, povestesc acum, după zeci de ani, că treceau ca fulgerul pe lângă „Intim“, situateîn buricul târgului, în apropiere de casa unde s-a născut regele Matia Corvin. Alţii, în schimb, spun legendele urbane, mai curioşi, se deghizau şi căutau cu orice preţ să vadă ce e înăuntru aşa special.

Model luat din Franţa

„Directorul fusese într-un schimb de experienţă în Franţa şi acolo a văzut un local pentru femei. Când s-a întors, a făcut unul similar la Cluj. A fost singurul de acest gen din ţară“, rememorează Mariana Bogdandi (66 de ani), cea care, în vremea în care s-a deschis localul, lucra la Întreprinderea de Alimentaţie Publică.

În prezent, femeia este unul dintre cei doi asociaţi ai restaurantului „Matei Corvin“, aşa cum se numeşte, din 1995, „Intim“.

Mariana Bogdandi este parteneră de afaceri Ana Gabriela Seres, iar soţul acesteia din urmă, Istvan Seres (foto dreapta, în faţa localului), le ajută ca administrator al localului. Despre vremurile de demult ale „Intim“, Bogdandi îşi aminteşte că cele mai bune prăjituri, fursecuri şi alte bunătăţi luau drumul restaurantului cochet din Cluj, direct de la Întreprinderea de Alimentaţie Publică.

„Clientul este foarte important“, spune femeia, care şi-a petrecut mai bine de jumătate de secol lucrând în slujba acestui restaurant.

Şi nu mică i-a fost surpriză când, acum câteva luni, nişte turişti străini i-au spus că au aflat de restaurantul ei „dintr-un fel de cărticică, TripAdvisor“ (n.r. – un ghid al celor mai bune restaurante, hoteluri şi destinaţii de vacanţe din lume).

Casă de prostituţie, în apropiere

Una dintre poveştile cele mai sonore care s-au legat, de-a lungul anilor, de acest local este că printre clientele fidele erau lesbienele.

„Sunt doar legende. Eu am auzit poveştile acestea după Revoluţie. Localul era frecventat de femei din lumea bună, de intelectuale“, spune Mariana Bogdandi.

Acolo, mai spune femeia, mergeau actriţe, cântăreţe, pictoriţe, studente, profesoare.

„Cum era un local doar pentru femei, bărbaţi credeau că acolo se petrec tot felul de lucruri. Deveneau curioşi. Unii se deghizau în femei şi intrau să vadă ce este înăuntru. Se considera o mare provocare pentru bărbaţi să intre acolo şi să nu fie prinşi“, povesteşte Istvan Seres (47 de ani).

El ştie că lângă „Intim“ exista şi o casă de prostituţie în perioada comunistă şi astfel s-ar explica originea legendelor. „Probabil că erau lesbiene şi atunci şi frecventau Intim. Homosexuali erau chiar şi în PCR. Erau chiar şantajaţi de partid pentru asta. Poate se întâmpla fel fel şi cu lesbienele, erau şantajate şi ar fi ajuns să spioneze pentru Securitate, venind chiar şi în localul care acum este al nostru“, mai este de părere administratorul.

Premieră: salon pentru nefumători

O altă noutate pentru vremurile acelea e faptul că „Intim“ avea un salon amenajat special pentru nefumători. „Ca şi concept, restaurantul a fost unul modern, avangardist pentru acele vremuri. Funcţiona şi asemeni unui bistro. Se serveau mai multe specialităţi de cafea, cu frişcă, cu coniac“, povesteşte Seres.
Cafeaua se făcea la ibric, sau turcească, în nisip, aşa cum se poate vedea şi în filmul de la inaugurarea localului, prezentat de British Pathé. În aceeaşi înregistrare se vede că cel a filmat, în 1968, evenimentul unic din România acelor vremuri, cu ştirea partidului, a fost un bărbat deghizat.

Capturi din filmuleţul de la inaugurare a restaurantului „Intim“

Perioada 1964 - 1988 a fost cea de glorie a „Intim“, iar după a venit decăderea. Mariana Bogdandi îşi aminteşte că „Intim“ a intrat, din 1988, pe un drum al pierzaniei. Spune că veneau multe femei având patima alcoolului şi că modul în care a găsit restaurantul, în 1991, când l-a preluat, a dezgustat-o. A trebuit să înlocuiască scaunele, deoarece miroseau a urină.

„«Intim» devenise un local rău-famat“, crede şi Seres. De aceea, spune el, din 1995, s-a schimbat numele restaurantului din „Intim“ în „Matei Corvin“. Clădirea unde se află acum „Matei Corvin“, spune Mariana Bogdandi (foto dreapta), a fost, în ultimul secol, doar restaurant, chiar şi înainte de inaugurarea „Intim“. Înainte de asta, la începutul anilor 1900, în acest loc funcţiona un atelier de bijuterii.

„Îmi place ideea să existe şi acum în Cluj un restaurant doar pentru femei, dar este important să fie şi cerinţă din partea clienţilor, pentru a putea rezista pe piaţă“, încheie Mariana Bogdandi.

„Doamnele puteau sta picior peste picior“

„Nu am ce căuta acolo. Aşa mi s-a imprimat în minte de când eram copil. Ştiu legende despre  restaurantul «Intim», că acolo s-ar fi întâlnit lesbienele“, spune Sebastian Moga (38 de ani). Clujeanul, care deţine o arhivă online impresionantă, cu mii de fotografii vechi ale oraşului, povesteşte că mama sa obişnuia să meargă acolo şi că îl vedea drept un loc foarte plăcut.

Unul dintre vecinii de atunci, dar şi de acum, ai restaurantului este cizmarul Ioan Mureşan (73 de ani, foto dreapta).

„Acolo, doamnele puteau sta picior peste picior“, spune bătrânul, care îşi aminteşte şi de perioada de decădere a localului. Întrebat dacă erau şi scandaluri, discret, cizmarul răspune: „Păi na, ca la orice crâşmă!“.

„Treceam ca fulgerul pe lângă local“

Istoricii din Cluj cunosc, la rândul lor, legendele urbane legate de „Intim“. „Nu cred să fie adevărată. S-ar putea. Nu ştiu, nu am intrat niciodată acolo, treceam ca fulgerul pe lângă local“, spune istoricul Vasile Lechinţan. Nici lui Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, nu îi sunt străine poveştile despre restaurant. „Ştiu că era în perioada comunistă acest loc doar pentru şi că circula zvonul că acolo s-ar întâlni lesbienele“, afirmă Sălăgean.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Ardeleni în Marele Război. Moţul care l-a trădat pe Împărat a fost decorat de Rege şi a văzut America 

Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.

FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane  

În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.

FOTO Primul fotojurnalist de război din lume a fost un clujean: 202 ani de la naşterea lui Carol Popp de Szathmáry

Carol Popp de Szathmáry (1812-1887) a fost primul fotoreporter de război, a imortalizat scene din Războiul din Crimeea şi din Războiul de Independenţă al României, unde l-a însoţit pe Regele Carol I, al cărui fotograf oficial a fost. Sâmbătă, 11 ianuarie, s-au împlinit 202 ani de la naşterea sa. Data de 11 ianuarie a fost declarată în 2010 Ziua Artei Fotografice în România.