Regizorul Marian Crişan: Să readucem publicul în săli, degeaba facem filme dacă nu avem public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Marian Crişan susţine că trebuie readus publicul în sălile de cinematograf pentru a viziona filme româneşti, spunând că degeaba se fac filme dacă nu există spectatori pentru ele.

Marian Crişan a declarat, vineri seara, după proiecţia de gală de la Cluj-Napoca a celui mai recent film al său, ”Orizont”, că cinematograful românesc are nevoie de public ca să reziste, pentru că nu se poate face spectacol cu sala goală.

”Mi-ar plăcea ca publicul să revină în săli pentru a viziona filme româneşti, să existe o comunicare cu publicul, iar publicul să îndrăgească din nou actorii. E vorba de promovarea filmului românesc, trebuie să ne concentrăm şi pe publicul de acasă, pentru că ne-am obişnuit să ne gândim doar la festivaluri şi trebuie să ne trezim puţin, să ne întrebăm ce facem cu spectacolul cinematografic? Trebuie să ne întrebăm dacă mai există public, degeaba facem noi filme dacă nu avem public, trebuie să îl avem în faţa ecranului. Cinematograful are nevoie de public ca să existe, nu poţi face spectacol cu sala goală. Cred că ar mai bine pentru noi să ne simţim primiţi bine aici, acasă, nu în America de Sud sau în altă parte”, a spus Crişan.

Acesta a subliniat că încearcă, prin filmele sale, să promoveze actorii români, fiind important ca atenţia publicului să se îndrepte asupra actorilor, ”pentru că ei sunt cei care apar pe ecran”.

”Mai bine să fie ei în faţă, nu noi, regizorii, şi lumea să îi aştepte pe ecran. Eu ţin foarte mult la localizare, filmele mele se întâmplă într-o zonă pe care o iubesc, în Ardeal, şi prefer să fiu cinstit cu această zonă şi să lucrez şi cu actori de aici, să îi aduc puţin în lumina reflectoarelor pentru că sunt actori de teatru care nu au şansa să joace film. Avem foarte mulţi actori de teatru şi de film în ţară, dar pentru cele trei filme ale mele m-am simţit mai confortabil să lucrez aici. Sunt actori români şi maghiari şi mi se pare normal, fiind o zonă multiculturală, cu familii mixte”, a menţionat Crişan.

Regizorul a precizat că filmul ”Orizont”, lansat de vineri în cinematografe la nivel naţional, va fi prezentat în luna martie la festivalul de film de la Praga, iar în iunie la Londra.
Întrebat ce pelicule are în vedere în perioada următoare, Crişan a spus că lucrează la un scenariu de comedie a cărei acţiune va plasată tot în Ardeal, iar titlul viitorului film va fi tot dintr-un singur cuvânt, aşa cum îi place regizorului care a mai realizat ”Morgen” şi ”Rocker”.

Marian Crişan a participat, vineri, la Cinema ”Victoria” din Cluj-Napoca, alături de mai mulţi membri ai echipei, la proiecţia de gală a filmului ”Orizont”.

Mai puteţi citi:

TIFF 2015 la start: „Cea mai extinsă ediţie de până acum“ începe în această seară la Cluj Napoca

Clujul, ”capitala” filmului pentru zece zile. Ce puteţi vedea la TIFF 2015, cel mai mare festival de film din România

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei