Recrutat la Cluj: medicii, atraşi cu salarii între 3.500 şi 4.500 de euro pe lună să lucreze în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii români sunt atraşi de oferte în străinătate. FOTO: Adevărul

Medici specialişti sau rezidenţi, studenţi la medicină şi asistenţi medicali participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un târg de locuri de muncă la spitale şi clinici din străinătate, unde li se oferă salarii între 2.200 şi 4.500 de euro pe lună.

"Avem 14 companii, care recrutează pentru Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave, Belgia, Olanda şi reprezintă mai multe lanţuri de clinici şi spitale, ajungând undeva la 1.000-1.500 de joburi per total. Avem şi o companie românească, o clinică din Vatra Dornei, care e pentru a doua oară aici. Cel mai mult se caută medici, medici specialişti şi rezidenţi, dar sunt şi posturi pentru stomatologi şi farmacişti", a declarat corespondentului Mediafax Bogdan Covaliu. Potrivit acestuia, cele mai căutate specializări de către angajatorii străini sunt medicină de urgenţă, terapie intensivă, radiologie, imagistică şi ginecologie, iar pe lângă salarii, care pornesc de la 2.200 de euro pentru asistenţi medicali, companiile oferă şi pachete de instalare, bilete de avion sau sprijin pentru cei care pleacă împreună cu familia.

Reprezentantul unei firme de recrutare care oferă locuri de muncă în spitale din Norvegia, Suedia şi Danemarca, Mădălina Neamţu, a declarat pentru Mediafax că locurile de muncă sunt oferite în clinici şi spitale publice şi se caută medici specialişti, dar şi asistente medicale sau medici stomatologi.

Pachet salarial atractiv plus beneficii

"În principiu, căutăm medici specialişti în nefrologie, cardiologie, pediatrie, ginecologie, dar şi medici stomatologi. Salariile pentru medicii specialişti sunt cuprinse între 3.500 şi 4.500 de euro, iar pentru stomatologi salariul e de 2.500 de euro. Pe lângă pachetul salarial, celor recrutaţi li se oferă şi un curs intensiv de limbă, ajutor pentru găsirea locuinţei şi alte beneficii. Medicii români preferă spitalele din aceste ţări pentru că salariile sunt bune, iar sistemul medical este performant", a declarat Mădălina Neamţu. Un alt recrutor, care oferă locuri de muncă pentru asistenţi medicali în clinici, spitale sau azile din Marea Britanie, Adelina Bisca, a declarat că salariile pentru un asistent medical sunt de cel puţin 30.000 de lire sterline pe an, în funcţie de experienţa acestuia.

"Noi căutăm asistenţi medicali din Europa pentru spitale, azile pentru vârstnici sau clinici de boli mintale, iar salariile sunt oferite în funcţie de experienţă, dar nu sunt mai mici de 30.000 de lire sterline pe an. Pe lângă salariu, angajatorii mai oferă bilete de avion, cazare, abonamente la săli de fitness sau chiar cazare pentru ambii soţi", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Adelina Bisca.

"Noi avem nevoie de medici în România" 


Managerul singurei clinici private din România prezentă la târg, Roman Boca, a declarat că participă la târgul de locuri de muncă pentru a convinge cât mai mulţi medici să nu plece în străinătate. "Noi avem nevoie de medici în România şi am venit la târg pentru a căuta medici specialişti în cardiologie, oftalmologie, ginecologie, reumatologie, chirurgie maxilo-facială şi alte specializări. Salariile pornesc de la 1.000 de euro şi pot ajunge la 2.000 de euro, în funcţie de performanţe. În plus, oferim casă sau apartament mobilat pentru cei care se mută în Vatra Dornei cu familia. Până acum, la acest târg au venit mai mult rezidenţi sau studenţi şi prea puţini medici specialişti", a declarat corespondentului MEDIAFAX Roman Boca. La rândul lor, tinerii veniţi să îşi caute un loc de muncă la spitale sau clinici din străinătate spun că îşi doresc să plece, pentru că salariile sunt mult mai mari decât în spitalele din România. "Eu sunt rezidentă în primul an, specializarea Pediatrie. Aici câştig 1.080 de lei, fac gărzi care nu îmi sunt plătite şi nici nu o să îmi fie vreodată plătite, iar în Franţa, de exemplu, aş putea câştiga chiar şi un salariu de 4.000 de euro lunar. Ofertele pe care le-am văzut sunt bune, mă gândesc serios să plec", a declarat Roxana, unul din medicii rezidenţi veniţi la târgul de cariere.

Franţa, Anglia sau Irlanda 

Un alt tânăr care îşi căuta un loc de muncă în străinătate spune că este specializat în Medicină generală şi vrea să plece împreună cu prietena sa. "Într-un spital public din România câştig între 350 şi 450 de euro, iar în mediul privat aş câştiga între 500 şi 1.000 de euro. Pe când într-un spital din Norvegia, de exemplu, aş avea un salariu între 3.500 şi 6.000 de euro, după cum m-am mai interesat. Suntem hotărâţi să plecăm şi eu, şi prietena mea", a declarat tânărul. Potrivit organizatorilor târgului de locuri de muncă, medicii români preferă ofertele din ţările unde vorbesc uşor limba, cum sunt Franţa, Marea Britanie sau Irlanda, dar se caută şi ofertele din ţările scandinave.

Citeşte şi


Pacienţi, trataţi de medici şi asistenţi medicali cu probleme de sănătate

Joburi în Germania pentru români. Topul ofertelor de muncă: medici şi asistente medicale, IT-işti şi personal hotelier

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi