Puştiul care s-a născut cu chitara-n braţe. „Dacă toţi ar fi ascultat piesele cu spatele, nu ar fi putut crede că ele au fost interpretate de un copil de 13 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Mare    FOTO arhivă personală

Alexandru Mare e un elev din clasa a VII-a care învaţă la Şcoala Elf din Cluj şi are o mare pasiune: chitara. Iar de câţiva ani, puştiul se întoarce mereu acasă cu câte un premiu spre uimirea dascălilor care-l ascultă la concursuri şi a tatălui său care-l încurajează şi îi spune că merg la competiţii pentru experienţă, nu pentru premii. Însă, prestaţiile lui Alexandru îi aduc, de regulă, premiul I sau trofeul.

Două trofee în trei zile. Este ultima preformanţă a lui Alexandru Mare - un record chiar - , un elev din Cluj care pe la ce concurs merge se întoarce mereu acasă cu câte un premiu. De regulă, premiul I sau trofeul.

Luna aceasta a participat  la trei competiţii - la concursul „Viva la musica“ din Zalău pe 12 mai - , la Festivalul-concurs „Samus Guitart“ din Satu Mare organizat pe 18 mai şi Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală din Sighetu Marmaţiei din 19-20 mai.

La Zalău, Alexandru a obţinut premiul I, iar la celelate două competiţii de interpretare instrumentală – trofeele.

Mândru de reuşitele fiului său, Emil Mare ne spune că la concursul de la Satu Mare au participat concurenţi de până la 20 de ani şi de la şcoli unde se studiază intensiv instrumentele muzicale, inclusiv chitara.

Uimirea sa a fost că Alexandru a câştigat a treia oară trofeul „Samus Guitart“.

„La festival, după ce Alex a interpretat piesele din repertoriu - Tango en Ski de Roland Dyens şi Variaţiuni pe teme de Mozart, de Fernando Sor - , un profesor de chitară din Satu Mare a afirmat: «dacă toţi profesorii şi spectatorii ar fi ascultat piesele cu spatele la scenă, nu ar fi putut crede că acestea au fost interpretate de un copil de 13 ani». Se referea la dificultatea repertoriului şi la calitatea interpretării. O altă doamnă profesoară, extrem de iubită de elevii ei, după ce l-a felicitat şi îmbrăţişat pe Alex, l-a întrebat «dacă tu cânţi aşa ceva, acum, ce vei cânta la 20 de ani?»“, povesteşte tatăl chitaristului.

A doua zi după ce a luat trofeul de la Satu Mare a plecat spre Sighetu Marmaţiei, la un concurs internaţional de interpretare instrumentală unde au participat peste 170 de tineri din clasele I-VIII, din Serbia, Ucraina, Ungaria şi România. Competiţia s-a desfăşurat la toate instrumentele predate în colegiile de arte: pian, vioară, corzi grave (chitară, contrabas, violoncel, harpă, violă), percuţie, instrumente de suflat (corn, oboi, clarinet, flaut, trombon). La fiecare dintre aceste instrumente s-au jurizat şi s-au ales cei mai buni, iar la final câştigătorii premiilor I au cântat în gală. Iar în funcţie de reprezentaţia fiecăruia se acordă marele premiu al concursului.

Alexandru a luat premiul I la chitară clasică şi având punctaj maxim a intrat în Gala laureaţilor. Tatăl l-a felicitat şi l-a încurajat:

„E onorant că vei cânta în gală, dar nu trebuie să ne facem iluzii. Este ştiut faptul că în astfel de situaţii, de regulă, câştigătorii galelor sunt desemnaţi, în cvasimajoritatea cazurilor, dintre concurenţii de la pian - considerat regele intrumentelor - sau vioară, regina instrumentelor“.

Însă, juriul, alcătuit din profesori din sistemul universitar şi preuniversitar din patru ţări, a fost de altă părere. 

„După ce l-a felicitat, o distinsă doamnă profesoară de vioară, membră a juriului, i-a spus lui Alex: «Ai cântat Variaţiunile de Mozart excepţional, curat. Ai trăit piesa, ai demonstrat forţă şi sensibilitate»“, ne-a spus Emil Mare.

CV impresionant

Doar în anul şcolar trecut, ne povestea, în iunie 2016, tatăl chitaristului, Alexandru a avut: 12 participări la concursuri (la Roma, Rust, Bucureşti, Sibiu, Sinaia, Buzău, Zalău, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Drobeta-Turnu Severin, Cluj-Napoca), 17 premii. În ultimii trei ani, micul chitarist a acumulat o mulţime de reuşite în CV: participant la peste 30 de concursuri, câştigător a 44 de premii - din care 24 sunt premii I, 3 trofee, 4 diplome de excelenţă.

Mai puteţi citi:

Micul chitarist Mare din Cluj. La 12 ani, are câştigate peste 20 de premii. A depăşit concurenţi cu 7 ani mai în vârstă

Alexandru Mare este un copil de 12 ani din Cluj care a reuşit o performanţă surprinzătoare: a luat trei premii la un concurs naţional de chitară, unul la categoria sa de vârstă şi două la 14-16 ani, respectiv 17-19 ani.

Alexandru cel Mare al chitarei, puştiul talentat care cucereşte premiu după premiu: „Vreau să fiu vultur, nu găină“

Mare, cum îi zic prietenii, e un băiat de 11 ani care pe lângă Matematică, Română şi alte materii învaţă cum să fie cel mai bun la chitară clasică. Şi e deja un nume printre cei care studiază acest instrument în România.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor