Proiecţii spectaculoase din spaţiu: „Adulţii au mari dificultăţi în a explica de ce la noi, în emisfera nordică, e iarnă, iar în Australia e vară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolele interactive ale singurului planetariu mobil din România continuă la Cluj cu lecţii nonconformiste despre formarea eclipselor şi ciclul anotimpurilor.

„Încă mai există printre adulţi o fobie legată de eclipse, aspect care se transmite şi la cei mici. E un lucru pe care vrem să îl eliminăm 100% prin ştiinţă. Vom trata cu prioritate şi ciclul anotimpurilor, lucru care, de multe ori, le dă mari bătăi de cap profesorilor, dar şi părinţilor, atunci când vor să le dea explicaţii coerente copiilor. Oricum, adulţii au mari dificultăţi în a explica de ce la noi, în emisfera nordică, e iarnă, iar în Australia, în emisfera sudică, e vară”, spune Adrian Filpişan, iniţiatorul şi coordonatorul principal al proiectului Planetariu Mobil Educaţional.

Îmbrăţişare  FOTO imagine furnizată de Planetariul Mobil Educaţional Cluj

Planetariul Mobil este o iniţiativă a Asociaţiei Astronomice Pluto prin care vor să îi atragă pe cei mici spre fascinanta lume a cosmosului. Spectacolul „A, B, C, D, Eclipsele“ este al treilea show prezentat de organizatori la Cluj.

„Posibilităţile de dezvoltare şi cunoaştere ale copiilor într-un oraş mare, cum este Clujul, sunt fantastice, dar depind întotdeauna de deciziile adulţilor. Ei sunt cei care aleg activităţile de weekend ale celor mici. Noi ne bucurăm că există copii care nu au lipsit de la nicio temă prezentată de noi, fie că a fost vorba de constelaţiile străbunilor, fie de rover-ul Curiosity şi Galileo Galilei. Experienţele din planetariul mobil sunt evenimente educaţionale unice şi merită trăite de toate familiile”, adaugă Adrian Filpişan.

Ciclurile lunii  FOTO imagine furnizată de Planetariul Mobil Educaţional Cluj

Proiectul său de educaţie astronomică este unic în România. Adrian crede foarte mult în importanţa învăţării prin poveste, interacţiune şi prin distracţie şi că pentru un copil e mai uşor şi mai plăcut să înveţe ce e o eclipsă de Soare văzând corpurile cereşti proiectate deasupra sa, pe bolta domului, însoţite de explicaţii live, interactive, decât privind o ilustraţie dintr-un manual şcolar.

Spectacolele au loc sâmbătă, 17 decembrie, şi duminiăc, 18 decembrie, între orele 9.00 şi 18.00, din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei proiecţii este de aproximativ 45 de minute, iar preţul unui bilet de 11 lei. Locul unde se fac proiecţiile e un dom mobil cu diametrul de 8 metri şi înălţimea de 5 metri, plasat în interiorul cinematografului Dacia de pe strada Bucegi. Domul în care se vor desfăşura spectacolele are o capacitate de 60 de locuri.

Accesul la eveniment se face pe bază de rezervări la 0752690245 sau contact@planetariumobil.ro, sau cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Eclipsă  FOTO imagine furnizată de Planetariul Mobil Educaţional Cluj

Mai puteţi citi:

Proiecţii spectaculoase şi legende despre univers la Cluj. „Adevăratul planetariu e acela în care li se spune copiilor că pot să vorbească“

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”