Profesorul antisistem va fi reangajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Isoc se va prezenta mâine, din nou, la serviciu, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Concediat pentru că a criticat Universitatea tehnică şi pentru notarea cu zecimale, Dorin Isoc a fost repus în drepturi. Tribunalul Dâmboviţa a admis azi contestaţia profesorului Dorin Isoc, faţă de desfacerea contractului de muncă de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).

CITEŞTE ŞI: PROFESORII NU VOR SĂ AUDĂ DE DISPONIBILIZĂRI

Instanţa i-a dat doar parţial dreptate petentului, considerând că pedeapsa pecuniară este suficientă. Judecătorii au înlocuit astfel măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, cu măsura diminuării salariului de bază cu zece la sută pe trei luni. Sentinţa este executorie, adică va fi pusă în practică imediat, şi poate fi atacată cu recurs.

Sentinţa va fi atacată

Isoc ne-a declarat că se va prezenta la serviciu începând de mâine dimineaţă. Pe de altă parte, profesorul nu este mulţumit de întreaga sentinţă. „Din punctul meu de vedere este inadmisibil să fiu sancţionat pentru că mi-am făcut datoria”, a comentat acesta. Nu se va mulţumi cu plata salariului pentru perioada în care a fost ţinut departe de şcoală şi se gândeşte la despăgubiri morale, asta doar după ce sentinţa va rămâne definitivă. „Mi-au luat un an şi jumătate din viaţă. Practic am stat la puşcărie”, a mai spus profesorul. Acesta era angajat la catedra de Automatizări.

Cătălin Popa, purtătorul de cuvânt al Univesităţii Tehnice ne-a declarat că o decizie va fi luată după motivarea deciziei instanţei. „Sentinţa nu este definitivă şi consfinţeşte existenţa vinei, sancţiunea iniţială fiind înlocuită cu altă sancţiune. Aşteptăm să fim înştiinţaţi oficial, iar după ce sentinţa va fi motivată vom lua măsurile care se impun”, ne-a spus Popa.

Concediat pentru note cu zecimale

Senatul Universităţii Tehnice a decis concedierea profesorului Isoc în iulie 2008, după declaraţiile de la festivitatea de absolvire a promoţiei de la Facultatea de Automatizări. „Aveţi o specializare inutilă, care nu mai trebuie pe piaţa muncii”, le-a spus Isoc studenţilor. Conducerea Universităţii Tehnice a ţinut cont atunci şi de faptul că profesorul notează studenţii cu zecimale. Isoc era incomod şi pentru faptul că devenise extrem de critic faţă de conducerea univesităţii.

El are pe rol mai multe procese cu universitatea, solicitând mai multe categorii de informaţii de interes public. Desfacerea contractului de muncă a venit în acelaşi an în care candidase pentru funcţia de rector. După concedierea sa, Isoc a contestat măsura la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pentru că nu a primit răspuns a obţinut o altă sentinţă a instanţei, prin care ministrul de atunci, Ecaterina Andronescu, era obligată să-i plătească clujeanului despăgubiri morale de 20.000 de lei. Andronescu a mai trebuit să înfiinţeze comisia de onoare a MEC, care trebuia să-i judece petiţia, conform legii.

„Mi-au luat un an şi jumătate din viaţă. Practic am stat la puşcărie”
Dorin Isoc

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile