Profesoara din Turda sancţionată că le-a recomandat elevilor un film cu homosexuali: „Literatura de clasa a X-a include scene sexuale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adela Stan profesoara sancţionată. FOTO: captură DIGI 24

Le-a recomandat elevilor de clasa a X-a un film în care se făcea referire şi la relaţia homosexuală dintre poeţii Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine. Pentru asta, profesoara Adela Stan, care predă Limba şi literatura română la un colegiu din Turda, a primit observaţie scrisă.

Comisia de Disciplină a Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Turda a decis, zilele trecute, să o sancţioneze pe profesoara Adela Stan, care predă Limba şi literatura română. Totul a pornit de la plângerea depusă de un părinte care a reclamat faptul că elevilor de clasa a X-a li s-a recomandat să un film despre poeţii Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine, în care se făcea referire şi la relaţia homosexuală dintre aceştia. 

”Doamna profesoară de limba română, Stan Adela, le-a dat temă pentru acasă să vizioneze filmul Total Eclipse, un film cu homosexuali, cu scene de sex şi săruturi între bărbaţi, chiar dacă în film joacă actori celebri. Consider că prin acest film şi prin metode pedagogice subtile aplicate de profesoara de limba română, copii sunt îndrumaţi spre homosexualitate. Consider că fiul meu din clasa a X-a nu este pregătit pentru astfel de scene, nu doresc ca şcoala să-l educe sau să-l orienteze spre astfel de lucruri împotriva naturii umane (aşa văd eu situaţia cu homosexualii)… prin educaţia pe care eu am primit-o acasă şi în societatea turdeană nu pot să gândesc aşa de libertin încât să accept homosexualitatea în casa mea şi educaţia copiilor mei ”, a scris părintele în plângerea depusă, conform InfoArieş.

Observaţie scrisă

Comisia a considerat că profesoara şi-a încălcat obligaţiile de serviciu, constând în ”selectarea de modele sociale relevante pentru sistemul de valori al societăţii şi identificarea şi valorizarea posibilităţilor de învăţarea ale elevilor”. Vizionarea filmului ”Eclipsă totală” (1995, cu Leonard di Caprio) a fost considerată ”nepotrivită vârstei, dezvoltării morale şi psihologice a elevilor din clasa a X-a”. Sancţiunea primită: observaţie scrisă,

Reacţia profesoarei

Profesoara susţine că filmul nu a fost vizionat în şcoală,ci a fost o recomandare, în plus pelicula a fost clasificată ca putând fi urmărită şi de persoanele sub 18 ani.  ”Recomand acest film, opţional, de ani de zile. Am recomandat vizionarea filmului Eclipsă totală în primul rând ca o refererire la o epocă decadentă boemă şi recunoscută pentru excentricităţil ei. E pur şi simplu o recomandare făcută pentru acasă, locul unde părinţii au posibilitatea şi obligaţia să-şi supravegheze şi să-şi restricţioneze copii, conform principiilor morale şi religioase în care cred. Vorbim de un film care ilustrează atmosfera boemă şi decadentă în care se naşte un nou val al poeziei moderne şi care e evaluat prin normele CNA drept un film ce poate fi vizionat sub vârsta de 18 ani. Dacă vorbim despre scenele de sex care sunt discrete în film, atunci se cuvine să amintim că literatura de clasa a X-a include scene sexuale. Ion şi Ana se iubesc pe cuptor în prezenţa tatălui, ţăranul Petre Petre o violează pe Nadina, personajele lui Camil Petrescu discută despuiate filozofie iar Arghezi scrie poezii despre sex”, a fost apărarea profesoarei Adela Stan, scrie Turda News. 

Rating 18 plus?

Un membru al Consiliului de Administraţie al CNMV a declarat că sancţiunea nu a vizat vizionarea filmului din perspectiva faptului că era vorba despre o relaţie homosexuală, ci datorită faptului că filmul era încadrat de CNA, ca 18 +, în timp ce majoritatea elevilor din clasa a X-a au circa 16 ani. Cu toate acestea, CNA a clasificat filmul cu rating „Audienţă generală”. 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend