Primul oraş din România care plăteşte chiria săracilor. Cine va beneficia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 400 şi 500 de persoane ar urma să beneficizeze de pe urma urma acestei măsuri. Cei vizaţi vor fi subvenţionaţi cu sume curprinse între 900 şi 1.400 de lei.

Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat luni, 12 februarie, o hotărâre prin care ar urma să subvenţioneze chiriile unor persoane defavorizate din oraş. Principalii beneficiari vor fi  tinerii proveniţi din casele de copii, familiile cu mulţi copii care au venituri până la 783 lei per membru de familie şi victimele violenţei domestice. Sumele care vor fi puse la dispoziţie variază între 900 şi 1.400 de lei.

Subvenţia poate acorda pe un an, cu posibilitatea prelungirii la doi ani. Primarul Emil Boc spune că măsura adoptată le va permite celor cu venituri mici să se integreze în societate. „Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat un proiect în premieră naţională pe componenta victimelor în familie care, pentru prima dată în România, beneficiază de o subvenţie pentru a-şi putea găsi chirie. De asemenea, proiectul vine să-i sprijine pe toţi cei care se află într-o stare de marginalizare socială sau în risc de marginalizare socială, adică nu au loc de muncă, nu au suficiente venituri pentru întreţinerea, la şcoală, a copiilor, şi a acoperi cheltuielile pe care le au cu chiria sau cu utilităţile. Scopul este să nu-i lăsăm pe oameni să se scufunde în sărăcie. Dacă aş fi bogat şi aş trăi într-un oraş cu oameni săraci nu m-aş simţi bine”, a mai spus Boc în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de radio Realitatea FM.

Procedură greoaie

Persoanele care se încadrează trebuie să parcurgă mai mulţi paşi pentru a beneficia de aceste subvenţii. Pentru aceasta, cei interesaţi vor trebui să-şi depună dosarele la Direcţia de Asistenţă Socială şi la primăriile de cartier şi să facă dovada că au domiciul în Cluj-Napoca de cel puţin doi ani. Dosarul va mai curprinde şi declaraţia notarială prin care aceştia trebuie să facă dovada faptului că nu deţin sau nu au deţinut nicio proprietate imobiliară şi că nu au un loc de muncă.

Dosarele se pot depune începând cu data de 19 februarie, iar pentru stabilirea beneficiarilor vor fi efectuate anchete sociale. După aprobarea dosarelor, persoanele selectate au la dispoziţie trei luni pentru a-şi închiria o locuinţă, după care trebuie să-şi depună contractul de închiriere la Administraţia Financiară Cluj. Abia după parcurgerea acestor etape, municipalitatea va emite dispoziţia de acordare a subvenţiei pentru plata chiriei. Ajutorul poate fi anulat în cazul persoanelor care nu deţin un loc de muncă, dar refuză ofertele care vor fi făcute de primărie şi de AJOFM Cluj. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”