Primarul suspendat al municipiului Baia Mare, acuzat de luare de mită în formă continuată, rămâne în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Chereches FOTO captură video

Primarul suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, acuzat de luare de mită în formă continuată, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins, joi, contestaţia formulată de către avocaţii edilului la o decizie a Tribunalului Cluj, decizia fiind definitivă.

Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, suspendat din funcţie de către prefect la scurt timp după ce a depus jurământul de învestitură, rămâne în arrest preventiv, la Penitenciarul Gherla, după ce magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins contestaţia formulată de către avocaţii primarului.

"Curtea de Apel respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpat, arestat preventiv şi aflat la Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale a Tribunalului Cluj. Decizia este definitivă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj.

Cătălin Cherecheş a fost arestat preventiv în 27 aprilie, de Tribunalul Cluj, la solicitarea procurorilor DNA, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. El este încarcerat la Penitenciarul Gherla şi a depus o solicitare la Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, pentru a depune jurământul de învestire la Catedrala Ortodoxă ”Sfânta Treime”, din Baia Mare.

Penitenciarul Gherla nu a aprobat însă cererea lui Cătălin Cherecheş.

"Nu am putut aproba cererea formulată de domnul Cherecheş de a depune jurământul în Catedrală deoarece locaţia nu corespunde din punct de vedere operativ. Până în prezent, nu am primit o altă cerere, dar aşteptăm ca Primăria Baia Mare să trimită solicitare pentru o altă locaţie şi vom analiza”, declara în 1 iulie pentru News.ro Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla.

În 18 iulie, Cherecheş s-a deplasat la Primăria Baia Mare pentru a depune jurământul de învestitură, dar la scurt timp prefectul judeţului Maramureş a emis un ordin prin care Cherecheş este suspendat din funcţie pe toată perioada în care se va afla în arrest preventiv.

Cu câteva ore înainte de a fi reţinut de DNA, Cătălin Cherecheş şi-a depus candidatura ca independent, susţinut de Coaliţia pentru Baia Mare, pentru un nou mandat de primar. În primă fază, Judecătoria Baia Mare a respins candidatura lui Cătălin Cherecheş la funcţia de primar al municipiului, admiţând astfel contestaţiile formulate de Bogdan Hendre şi PSD Maramureş. Hotărârea nu era definitivă şi a fost atacată cu apel la Tribunalul Maramureş.

Cătălin Cherecheş a candidat şi a câştigat alegerile din 5 iunie cu peste 70% din voturi.

Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”