Prima firmă post-decembristă din Cluj mai are un singur angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima firmă înfiinţată la Cluj după Revoluţie, SC Termorom SA, a ajuns, în 20 de ani, de la 3.000 de angajaţi, la unul singur. Un arhivar, mai precis. După încercări de privatizare şi reorganizare eşuate, colosul industrial care producea cazane, mai există, practic, doar pe hârtie.

Termorom, uzina în jurul căreia s-a ridicat CUG-ul, a fost transformată din întreprindere socialistă în societate pe acţiuni cu capital intregral de stat la un an după Revoluţie, devenind prima firmă din Cluj, cu numărul de întregistrare 1 din 1990, emis în 14 decembrie al acelui an.

La acea vreme, aproape 3.000 de suflete puneau în mişcare maşinile care produceau cazane care se exportau în Siberia. La 20 de ani după, Termorom mai are un singur angajat, care, prin natura meseriei lui, are legătură tot cu trecutul - un arhivist, potrivit raportului pe anul 2009 al societăţii realizat în aprilie anul acesta. În halele de producţie de pe Bulevardul Muncii, care aparţin acum firmei Feroplas, mai există patru angajaţi, dar pe statele de plate ale Feroplas, nu ale Termorom.

Cum s-a ajuns aici? „Termoromul nu a avut niciodată o viaţă uşoară, a fost tot timpul în dificultate. Chiar dacă a fost vândută, de câteva ori, nu s-a reuşit valorificarea societăţii. Acum ea e deţinută de o firmă care, la rândul său e falimentară”, a spus Vasile Godîncă, reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania, care a realizat acum câţiva ani planul de reorganizare al Termorom.

Societatea a fost infiinţată în 1970, sub denumirea „Întreprinderea de Cazane Mici şi Arzătoare”, iar primele capacităţi de producţie au fost puse în funcţiune în 1972. A devenit firmă în 1990, în cadrul unei strategii a guvernanţilor de atunci, prin care s-a dorit adaptarea structurilor socialiste la nevoile pieţei. „Majoritatea vechilor întreprinderi au devenit societăţi pe acţiuni printr-o lege (31/1990 - n.r.) care a însemnat primul pas real către economia de piaţă”, a explicat profesorul universitar Mircea Costin, expert în drept comercial.

„Acolo am lucrat o viaţă”

Disponibilizările masive au avut loc la sfârşitul anilor ’90, în perioada guvernului Victor Ciorbea. Potrivit foştilor angajaţi Termorom, se ajunsese ca numai 150 de oameni să mai rămână angajaţi, pentru a termina comenzile existente. Ceilalţi s-au descurcat care cum au putut, unii au ieşit la pensie, alţii s-au angajat la alte fabrici sau şi-au schimbat meseriile.

În 2002, când firma a fost cumpărată de o societate din Italia, şi, mai apoi, în 2006, când Termorom a fost cumpărat de Feroplas, s-au mai făcut angajări. „Am plecat cam acum un an, după ce am lucrat acolo 35. Am ajuns la părerea că nu se mai ajunge nicăieri aşa. Asta e. Cei mai buni ani din viaţă i-am petrecut în fabrica de aici. Aici mi-am cunoscut şi soţia, aici am lucrat împreună cu colegi de şcoală, încă înainte să avem 18 ani”, povesteşte Ioan Pop, fost maistru la Termorom.

Primele cinci firme înfiinţate după revoluţie la Cluj:

Termorom SA, înfiinţată în 14 decembrie 1990
Transcom SA, înfiinţată în 21 decembrie 1990
Napoca SA, înfiinţată în 28 decembrie
Ardealul SA (radiată), înfiinţată în 28 decembrie 1990
Sanex SA, înfiinţată în 11 ianuarie 1991

Citeşte mâine în "Adevărul" mai multe detalii despre mecanismele economice care au dus la prăbuşirea Termorom şi poveştile unor angajaţi care au lucrat toată viaţa la fostul colos industrial clujean

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort