PREMIERĂ Boy George şi fondatorii Depeche Mode şi Faithless, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boy George a cerut să fie cazat la un hotel de cinci stele, într-o cameră dublă/ Foto: waisthigh.com

Solistul  va concerta în premieră la Cluj, pe 25 noiembrie, în club Midi. În clubul clujean va mixa şi fondatorul trupei Depeche Mode.

Clujenii vor avea parte în această toamnă de concerte de cinci stele, cu artişti care au cunoscut notorietate la nivel mondial. Pe lângă reprezentaţiile celor de la Scorpions şi Smokie, cu ocazia inaugurării Cluj Arena, la Cluj va mai ajunge celebrul Boy George, fostul vocalist al trupei britanice Culture Club.

Câştigător al unui premiu Grammy şi nominalizat de câteva ori la MTV Video Music Awards şi American Music Awards, Boy George va cânta pe 25 noiembrie, în clubul clujean Midi.

„Este vorba despre un nou concept de evenimente, în care ne-am propus să avem reprezentaţii ale unor artişti cunoscuţi, care dezvoltă şi proiecte în zona muzicii de club”, a declarat Cristian Tomoioagă, managerul clubului.

Pretenţiile lui Boy George la Cluj

Boy George va veni la Cluj alături de DJ-ul Marc Vedo şi va susţine un show de cel puţin patru ore. „Boy George va mixa muzica care-i place lui, dar va şi cânta melodii care l-au făcut celebru”, a mai spus Tomoioagă.

Potrivit organizatorilor concertului, Boy George nu este un artist pretenţios, cu cerinţe „ieşite din comun”. El a cerut să fie cazat la un hotel de cinci stele, într-o cameră dublă, bilete de avion la categoria „business”, dar şi sistem de sonorizare de ultimă generaţie.

De asemenea, artistul îşi va stabili exact ora la care publicul va avea acces în club şi momentul începerii spectacolului, dar a cerut şi ca în culise singurii care să aibă acces să fie agenţii de securitate.

Trupa Culture Club, al cărui solist a fost Boy George, s-a înfiinţat la începutul anilor ’80. Din 1990, artistul a urmat o carieră solo ajungând să fie cunoscut la nivel mondial atât ca şi solist şi compozitor, cât şi ca scriitor sau designer vestimentar.

Printre hiturile cântate de Boy George se numără „Karma Chameleon”, „Do you really want to hurt me”, „Everything i own”, „The crying game” sau „Time (Clock of the heart)”. Pentru ca la concert să poate aibă acces cât mai mulţi clujeni, organizatorii vor vinde bilete cu preţuri între 30 şi 50 de lei.

Două ore live cu fondatorul Depeche Mode

În această toamnă, în club Midi vor concerta şi alţi artişti de talie mondială. Sister Bliss, fondatoarea celebrei trupe Faithless, cunoscută pentru hituri precum „Insomnia” sau „God is a DJ” va concerta în Midi vineri, pe 7 octombrie. Trupa Faithless a fost înfiinţată în 1995 şi a înregistrat cinci albume discografice, cu peste 15 milioane de vânzări la nivel mondial.

Andy Fletcher, unul dintre fondatorii Depeche Mode, va mixa în clubul Midi pe 11 noiembrie. „Clujenii vor putea vedea că Depeche Mode poate însemna şi altceva. El va mixa, potrivit contractului, între două şi patru ore”, a mai spus Cristian Tomoioagă.

Cât costă biletele


Preţul unui bilet de intrare pentru reprezentaţia fondatoarei Faithless va fi de 25 de lei, până la ora 24.00 şi 35 de lei, după această oră. Cei care vor să-l asculte pe Andy Fletcher vor scoate din buzunare între 30 şi 50 de lei.

Pentru concertul Faithless, biletele pot fi achiziţionate în seara evenimentului, pe când locaţiile de unde vor putea fi cumpărate cele pentru Boy George şi Andy Fletcher vor fi anunţate, în această perioadă, de către organizatori.


Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete