Planuri pentru cea mai mare expediţie umanitară a voluntarilor români în străinătate. Vor duce aparatură medicală şi rechizite şcolare în Nepal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două asociaţii din România, Volunteer for Life şi Life Education for All, anunţă că în perioada 1-23 iunie, vor să doteze cu aparatură medicală un spital din capitala Nepalului şi cu rechizite şcolare, cărţi în engleză şi jucării şcolile din regiunile unde vor ajunge membrii celei mai mari expediţii umanitare organizată de voluntari români în străinătate.

Asociaţia Volunteer for Life şi Asociaţia Life Education for All vor organiza între 1 şi 23 iunie cea mai mare expediţie umanitară desfăşurată de voluntari români în străinătate, ”Life for Nepal”. Potrivit Oanei Mîndruţ, preşedintele Asociaţiei Life Education for All, cei care vor să dea o mână de ajutor sunt mai mult decât bineveniţi.

Expediţia umanitară urmăreşte să doteze cu aparatură medicală şi consumabile spitalul Manmohan Memorial Community din capitala nepalului, spital care deserveşte circa 1,5 milioane de locuitori, să ofere intervenţii medicale şi chirurgicale de către medicii români voluntari în această campanie. Voluntarii vor să strângă rechizite şcolare, consumabile, aparatură, cărţi în limba engleză şi jucării educaţionale pentur şcolile din regiunile în care va ajunge expediţia umanitară. Un alt obiectiv al celro 17 români care vor pleca în Nepal este să facă activităţi de voluntariat în echipe mobile, atât medicale, cât şi educaţionale, în regiuni sărace şi greu accesibile din Nepal.

„Prin dotarea cu aparatură medicală şi consumabile a Manmohan Memorial Community Hospital vom contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale pentru aproximativ 1,5 milioane de locuitori din Khatmandu. De asemenea, prin activităţile de voluntariat medical, medici români în colaborare cu medici nepalezi vor acorda consultaţii medicale pentru locuitorii din 5 sate greu accesibile şi isolate unde locuiesc circa 1400 de oameni. Prin activităţile de voluntariat educaţional vom derula activităţi de educaţie nonformală şi învăţare a limbii engleze pentru cei aproximativ 700 de copii din regiunile: Kathmandu, Pokhara, Chitwan şi Thamel“, spune Oana Mîndruţ.

Ideea acestei expediţii a pornit de acum 3 ani, când unul dintre organizatorii expediţiei, Ionuţ Ursu, a mers singur în Nepal să acorde primul ajutor celor răniţi sub dărâmături. Şi văzând cât de multe nevoi sunt s-a întors anul trecut cu aparatură medicală pentru spitalul din Khatmandu şi a primis că va reveni şi anul acesta.

Mai puteţi citi:

Durerea mocnită din ochii copiilor refugiaţilor. Poveste de voluntar român în Grecia: „Când îmi luam o îngheţată mă simţeam atât de vinovată“

De la nepăsare la ură. Clujenii care adună haine pentru copiii refugiaţilor din Siria. „Realitatea este mult mai gravă decât vedem noi la televizor“

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie