Peste 600 de oameni au fost izolaţi la domiciliu în judeţul Cluj. În ce stare se află pacientul diagnosticat cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele opt probe verificate la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca sunt negative, au informat autorităţile. La nivel naţional, trei persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, dintre care una este deja vindecată.

Printre măsurile luate pentru a preveni izbucnirea unei epidemii, 613 oameni au fost izolaţi la domiciliu în judeţul Cluj. În schimb niciunul nu se află în carantină, a anunţat prefectul Mircea Abrudean, care a venit şi cu noutăţi despre starea pacientului adus zilele trecute din Maramureş şi ale cărui analize au confirmat faptul că a fost infectat. 

„În acest moment sunt 613 persoane izolate la domiciliu in judeţul Cluj. Nu avem persoane în carantină. Starea pacientului din Baia Mare este iî continuare statţonară, nu avem elemente de noutate cu privire la evoluţia acestuia”, a precizat Abrudean.

De asemenea, în centrele de la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca au fost analizate şi alte probe de la persoane care s-au întors din ţările afectate sau au avut contact cu persoane posibil purtătoare ale virusului, însă toate au ieşit negative.

Grupul de Comunicare Strategică precizează că la nivel naţional sunt în carantină în centre instituţionalizate 52 persoane, iar 8.167 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

"Le recomandăm cetăţenilor care sunt monitorizaţi la domiciliu să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spaţiile stabilite şi să păstreze permanent legătura cu autorităţile sanitare din zona în care se află", afirmă sursa citată.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi