Peralta, salvatorul lui Mandorlini?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei din Gruia l-au neglijat în perioada de pregătiri, iar apoi l-au obligat să accepte înjumătăţirea contractului pentru a fi reprimit la antrenamente. Mandorlini apelează la Peralta pentru a aduce un plus în jocul echipei, CFR-ului lipsindu-i un conducător de joc

Sixto Peralta a ajuns la CFR Cluj la începutul anului 2008 şi era văzut ca o achiziţie senzaţională pentru campionatul românesc. CFR părea să fi dat o lovitură importantă pe piaţa transferurilor, ţinând cont de faptul că fotbalistul a fost şi în curtea celebrei Inter Milano. Pe teren, însă, lucrurile nu au stat aşa.

Argentinianul nu a reuşit să se impună ca titular incontestabil, indiferent dacă pe banca tehnică a stat Andone, Trombetta, Uhrin, Conceicao sau Mandorlini, iar salariul său uriaş, de 375.00 de euro nu a mai putut fi suportat de şefi. Mureşan a încercat să-i scadă remuneraţia lui „Mumo“ şi în trecut, acesta a refuzat, dar lucrurile s-au rezolvat în această vară.

S-a antrenat singur, prin parcuri

Peralta a fost anunţat imediat la reluarea pregătirilor de după vacanţă că nu se mai contează pe el în acest sezon şi trebuie să-şi caute echipă. A început o adevărată perioadă de coşmar pentru argentinianul care la un moment dat evolua alături de mari vedete ale lumii, iar acum nu mai avea loc la CFR Cluj. Cât timp colegii săi erau în cantonament la Abtenau, în Austria, el se pregătea singur, prin parcuri, sau alături de fostul antrenor cu portarii, Horia Cârlan.

Deşi echipa a revenit din stagiul de pregătire, fotbalistul a fost ignorat în continuare, până în momentul în care şefii au ajuns la concluzia că echipa nu are un conducător de joc pentru noul sezon. Peralta a fost chemat la negocieri şi forţat să fie de acord cu reducerea salariului cu 50% pentru a i se oferi o nouă şansă.

„Peralta este fotbalistul nostru, un jucător foarte bun, care ne va ajuta. Are de recuperat în ceea ce priveşte pregătirea, dar pe viitor ne vom baza pe el“, declara Iuliu Mureşan după ce acesta a revenit sub comanda lui Mandorlini. „Mumo“ a acceptat o remuneraţie înjumătăţită şi s-a alăturat colegilor. Acum, CFR se află la mâna jucătorului pe care l-a renegat, el fiind văzut ca şi omul-cheie de la mijlocul terenului, în condiţiile în care echipa a jucat slab în primele trei etape.

La antrenamente, italianul încearcă să-l integreze pe acesta în angrenaj şi acesta trebuia să redebuteze în Gruia, chiar mâine, la meciul cu Astra, dar nu va putea fi utilizat, din cauza unei răceli. Un concurent important pentru fostul „interist“ este Rafael Bastos, jucător care impresionează la şedinţele de pregătire şi fanii CFR-ului vor avea ocazia să-l vadă în curând într-un meci oficial.

„Sunt bucuros că am ocazia să joc din nou şi sper să-mi ajut echipa cât mai mult“
Sixto Peralta, mijlocaş CFR Cluj

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete