PDL Cluj îşi alege, dumincă, preşedintele. La eveniment vine şi Vasile Blaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL-iştii clujeni îşi aleg duminică, 15 decembrie, liderul judeţean. Pentru funcţia de preşedinte candidează actualul lider, Daniel Buda, iar pentru funcţia de preşedintele executiv, senatorul Alin Tişe. La alegerile judeţene şi-a anunţat prezenţa liderul PDL Vasile Blaga.

Daniel Buda candidează pentru un nou mandat la şefia PDL Cluj. El este preşedintele filialei judeţene Cluj din iulie 2006.

„În politică m-am implicat mai întâi în calitate de consilier în Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în iunie 2004, după care am devenit deputat în Parlamentul României, unde am deţinut pe rând funcţii de răspundere foarte importante:  Preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; Preşedinte al Comisiei Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României; Preşedinte al Comisiei Speciale comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă a  Codului Penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă.

Toate aceste funcţii au însemnat o răspundere imensă dar pot spune că  le-am îndeplinit cu maximă responsabilitate. Sunt mândru că procesul de reformare şi modernizare a sistemului juridic din România a pornit sub directa mea coordonare. Adoptarea celor patru Coduri juridice (Codul Civil, Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi Codul de procedură Civilă) reprezintă, în mod indiscutabil, un progres real pentru România.

De asemenea, sunt autor şi coautor al unui număr de 65 de iniţiative legislative (din care 12 au devenit legi), 433 interpelări şi întrebări, 148 intervenţii în Plenul Camerei, dintre care 92 sunt declaraţii politice“, potrivit paginii personale a lui Daniel Buda.

La alegerile de la Cluj va fi prezent şi preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga. Discursurile încep mâine, de la ora 12.00. Unele voci spun că la eveniment ar putea veni şi Elena Udrea.

Mai puteţi citi:

Şeful PDL Cluj despre reducerile de buget la CC şi Preşedinţia României: „O astfel de mentalitate este specifică unei democraţii din Ghana sau Botswana“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani