Paszkany i-a trasat primul obiectiv lui Jorge Costa: "15 puncte în primele cinci etape"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulie şi august se anunţă luni de foc în Gruia. Înainte să plece în concediu, Paszkany a transmis ieri echipei pretenţiile sale: "15 puncte până la meciul cu Oţelul, din etapa a şasea". Bonusul e pe măsură: 500 de euro punctul.

Bilanţul pregătirilor le-a dat curaj şefilor lui CFR, care vor un start lansat din partea echipei lui Costa. Astfel, patronul Paszkany a trasat ieri planul de realizări al echipei pentru primele cinci etape, tocmai înainte de plecarea în concediul din Madeira. "Vreau 15 puncte din start, ca să fim lideri înainte de meciul de la Galaţi, cu campioana Oţelul", a punctat ferm Paszkany. "Meciurile grele vin spre toamnă", a completat şi preşedintele Mureşan.

Costa: "Am emoţii"
Planul şefilor se suprapune cu stările lui Jorge Costa, aflat la debutul oficial pe banca CFR-ului. "Da, am emoţii şi nu vreau să gândesc foarte departe acum. Pornim de la zero şi trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Mai întâi, meciul cu Astra, o echipă omogenă, pe care am urmărit-o la lucru şi cred că nu ne va fi uşor. Băieţii ştiu asta", a afirmat "Animalul".

Începând de ieri, la echipa secundă a CFR-ului a ajuns şi Baye Adama Sougou, fratele lui Modou, care va fi testat zilele următoare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră