Oraşul care va introduce autobuze fără şofer, în premieră pentru România. Primele teste vor avea loc chiar anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele autobuze fără şofer circulă deja în câteva oraşe europene precum Paris, Lyon sau Viena, însă deocamdată este vorba mai mult despre teste. Chiar şi aşa, astfel de autobuze vor ajunge să fie o prezenţă obişnuită pe străzile oraşelor europene.

Clujul este primul oraş din România care a introdus în circulaţie autobuzele electrice, iar acum se pregăteşte pentru încă o premieră. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca spun că într-un an sau cel mult doi vor apărea pe străzile oraşului primele autobuze fără şoferi. Totul în cadrul unui program-pilot, mai întâi în zona centrală a oraşului, dar care are toate şansele să fie extins ulterior cu fonduri europene, aşa cum s-a procedat şi în cazul autobuzelor electrice.

„Propunem o linie zero în zona centrală a oraşului, care să fie deservită de un autobuz autonom. Un proiect care deja se testează în unele oraşe europene cum ar fi Viena, Lyon sau Paris. Într-unul sau maximum doi ani putem să testăm, să avem un proiect pilot pe aumite rute bine stabilite şi, sigur, pe parcursul dezvoltării tehnologiei vom putea să extindem acest proiect pilot”, a declarat directorul de dezvoltare al municipalităţii, Ovidiu Cîmpean, într-un interviu acordat pentru EBS Radio.

Astfel de proiecte inovative de mobilitate urbană se vor afla printre priorităţile Uniunii Europene, în viitorul exerciţiu financiar, a mai adăugat Ovidiu Cîmpean.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort