ONG-ul care construieşte locuinţe a ajutat 269 de familii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ONG-ul „Habitat pentru Umanitate” s-a implicat în construirea a 71 de locuinţe în Cluj-Napoca şi în oraşe din judeţ, în renovarea altor 46 şi în reabilitarea termică a unui număr de 153 de apartamente din vechi blocuri de garsoniere, în municipiul Dej.

Din 1999, când a fost constituită la Cluj-Napoca, şi până la finele anului 2009, Habitat pentru Umanitate a ajutat 269 de familii nevoiaşe, cu sprijinul a 2.500 de voluntari.

Familiile selectate pentru a beneficia de o locuinţă prin programul „Habitat” muncesc la ridicarea propriilor case şi achită apoi preţul materialelor şi al serviciilor incluse, în termen de 20 de ani, fără dobândă, în rate accesibile.

În luna martie a acestui an, „Habitat” va începe construcţia a două case la Dej, chiar dacă fondurile filialelor organizaţiei s-au diminuat sever în 2009, pe fondul crizei economice generale, iar alte locuinţe vor fi renovate.

În România s-au implicat în activitatea „Habitat” Ilie Năstase, Ion Iliescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Ludovic Orban, Bogdan Olteanu, Huidu şi Găinuşă, Andreea Raicu, Daniel Buzdugan şi Mihai Morar.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate